\"Cartel Alfa\" continuă acţiunile de protest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

\"Cartel Alfa\" continuă acţiunile de protest

Social 25 Martie 2009 / 00:00 521 accesări

Sindicaliştii afiliaţi la \"Cartel Alfa\" ameninţă cu un miting de amploare în Capitală, la care este posibil să participe aproximativ 20.000 de sindicalişti, după ce ordonanţa de urgenţă privind sporurile va fi aprobată de Guvern, considerînd că acest act diminuează salariul de bază al bugetarilor. Sindicaliştii s-au întîlnit, ieri, pentru a discuta aspecte legate de protestele şi negocierile care au avut loc cu o zi în urmă. Sindicatele susţin că bugetul nu a fost proiectat pe legislaţia în vigoare şi susţin că \"cine a greşit trebuie să răspundă\". Sindicaliştii sînt nemulţumiţi că ordonatorii de credite vor decide acordarea salariului de merit şi a primelor, arătînd că aceştia sînt numiţi politic. Vicepreşedintele \"Cartel Alfa\", Liviu Apostoiu, a declarat că, în ultimele luni, puterea de cumpărare a românilor a scăzut cu 30%, iar această ordonanţă de urgenţă înrăutăţeşte situaţia. \"Vom adresa o scrisoare deschisă celor care şi-au asumat conducerea acestei ţări, promiţînd redresarea economică, iar în urma acestui apel vom organiza o manifestare amplă în Capitală, dacă ordonanţa va fi pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern\", a anunţat Apostoiu. Vicepreşedintele confederaţiei a mai spus că, după apariţia ordonanţei, sindicaliştii vor acţiona în instanţă autorităţile, pentru că ordonanţa încalcă legile statului român din domeniul social. Sindicaliştii îi mai cer Guvernului să aplice planul anticriză discutat cu sindicatele la începutul anului, ce cuprinde măsuri care să ajute populaţia să iasă din criză. Apostoiu a spus că cifra de 800.000 de şomeri anunţată, luni, de ministrul Muncii, se referă la angajaţii din domeniul bugetar şi la cei care se întorc din străinătate. La rîndul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a declarat că trebuie să înceapă, de urgenţă, negocierile pe legea privind salarizarea unică, termenul limită fiind 1 aprilie. Cartel Alfa solicită şi începerea de urgenţă a negocierilor privind creşterea salariului minim pe economie, pentru a compensa scăderea puterii de cumpărare din ultimele trei luni, în condiţiile în care noile scumpiri care vor fi aplicate de la 1 aprilie anunţă o creştere cu 20% a coşului zilnic. \"Cartel Alfa\" a solicitat ministrului Muncii, Marian Sârbu, printr-o scrisoare deschisă, să renunţe la proiectul de ordonanţă de urgenţă care diminuează salariile bugetarilor, să înceapă urgent negocierile pentru legea de salarizare unitară în sectorul bugetar şi să stabilească un calendar al discuţiilor privind măsuri concrete de păstrare a locurilor de muncă în toate sectoarele de activitate.



12