„Cartel Alfa\" continuă să picheteze Ministerul Finanţelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Cartel Alfa\" continuă să picheteze Ministerul Finanţelor

Social 29 Ianuarie 2010 / 00:00 381 accesări

Aproximativ 50 de sindicalişti din chimie şi petrochimie afiliaţi la „Cartel Alfa\" au pichetat, ieri, pentru a patra zi consecutiv, sediul Ministerului Finanţelor (MF), cerând prelungirea şomajului tehnic. Cu toate că, în cursul serii de miercuri, premierul Emil Boc a anunţat că va fi emisă o ordonaţă prin care se va prelungi măsura şomajului tehnic şi în 2010, sindicaliştii au spus că nu mai cred în promisiuni. „Promisiuni au fost făcute de-a lungul celor 20 de ani, noi nu mai credem şi, până nu vedem ordonanţa de urgenţă pe masa noastră, nu ne oprim din proteste. Vom continua pichetările la MF şi săptămâna viitoare\", a declarat preşedintele „Cartel Alfa\" Bucureşti, Mircea Dumitriu. În timpul protestului de la sediul Finanţelor, sindicaliştii au spus poezii în cor şi au strigat „Aş pleca acasă, foamea nu mă lasă\", „Forţa de muncă, unde să se ducă\". Şi preşedintele „Cartel Alfa\", Bogdan Hossu, a anunţat că protestele nu vor fi suspendate decât în momentul în care Guvernul va aproba actul normativ privind şomajul tehnic, explicând că promisiuni au mai existat, iar acum se aşteaptă dovezi. Sindicatele şi patronatele au cerut ca, până la începutul lunii februarie, să fie aprobată o ordonanţă de urgenţă privind susţinerea şomajului tehnic, ca protecţie pentru angajaţii care urmează a fi disponibilizaţi.



12