Cartel Alfa, din nou în stradă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cartel Alfa, din nou în stradă

Social 15 Noiembrie 2014 / 00:00 412 accesări

Deşi alţi sindicalişti au găsit metode de a purta diverse tipuri de dialog, cei adunaţi sub umbrela Confederaţiei "Cartel Alfa" preferă să iasă în stradă. Ei acuză Guvernul de lipsă de reacţie şi de interes în rezolvarea problemelor pe care le au lucrătorii români şi anunţă că vor relua, de luni, acţiunile de protest la Ministerul Muncii. "Această lege, care a blocat negocierile colective şi a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaţilor de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de către Guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali. Guvernul actual, deşi a promis şi a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislaţia la situaţia iniţială, corectând prevederile care prejudiciază salariaţii, acum pretinde consensul părţilor ca şi condiţie prealabilă modificării: toate sindicatele şi toate patronatele, autohtone sau multinaţionale", susţin reprezentanţii Cartel Alfa. Sindicaliştii amintesc că de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost încheiat niciun Contract Colectiv de Muncă sectorial şi, în plus, a fost eliminat Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional.



12