Ca în preajma fiecărui scrutin, sediile serviciilor de evidenţă a populaţiei au fost luate cu asalt, în ultimele zile, de persoane care au solicitat eliberarea cărţilor de identitate pentru a-şi putea exercita dreptul la vot. Numai ieri, până la orele 19.00, la nivelul judeţului Constanţa, în jur de 1.150 de cetăţeni şi-au primit documentele de identitate. Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, din cadrul Primăriei Constanţa, a avut un week-end extrem de plin. “Sâmbătă, Serviciul nostru a eliberat 284 de documente de identitate, dintre care 256 sunt cărţi de identitate şi 28 cărţi de identitate provizorii. Azi (n.r. - ieri), până la orele 18.00, s-au eliberat 311 documente de identitate, dintre care 268 de cărţi de identitate şi 43 de cărţi de identitate provizorii. De fiecare dată, în preajma alegerilor, numărul persoanelor care îşi depun actele pentru eliberarea acestor documente de identitate creşte semnificativ“, a declarat Dezideriu Dudaş, şeful Serviciului Comunitar de Evidenţă a Persoanelor. În perioada 20 octombrie - 21 noiembrie, în judeţul Constanţa au fost eliberate peste 12.000 de cărţi de identitate.