Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC Enel Distribuţie Dobrogea SA anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, marți, între orele 8.00 și 17.00 nu vor avea energie electrică locuitorii din municipiul Constanța de pe străzile Făgetului, Babu Mihalcea, Unirii (porțiunea cuprinsă între străzile Ion Rațiu și Muscel), Mihai Eminescu, Decebal, Spătarul Nicolae Milescu nr. 50 - 51, bloc PN9, scările A și B și bolc PN8, scările C și D, precum și de pe străzile Siretului, Lahovari, Sarmizegetusa, Tudor Vladimirescu și Păcii. În același interval orar nu vor avea energie electrică locuitorii din municipiul Mangalia, cu strada Albatros, bloc 104, scările C și D, și nici cei din Cumpăna, de pe strada Constanței nr. 108, blocurile C și D și oficiul PTTR. Tot marți, între orele 8.00 și 17.00 va fi întrerupt curentul electric în localitatea Murfatlar, străzile Calea Dobrogei și Mihail Kogălniceanu, precum și în Viroaga și Oltina, iar între 8.00 și 18.00, în Gârliciu, pe străzile Avântului, Badea Cârțan, Mircea cel Bătrân, Mihai Eminescu, Aurel Vlaicu, Independenței, Castelelor, Eroilor, Școlii, Gheorghe Doja, 22 Decembrie și Valea Gârliciului.