Programul de toaletare a copacilor şi tăierea celor uscaţi din întreg oraşul a continuat zilele acestea, în cartierul Poarta 6. Acolo, constănţenii semnalaseră existenţa mai multor pomi care ar fi putut pune în pericol trecătorii, unii cu un coronament excesiv de mare, iar alţii care erau uscaţi. Noul contract semnat între Primăria Constanţa şi o firmă de specialitate pentru intervenţii în teren dă posibilitatea reprezentanţilor Direcţiei de Gospodărire Comunală să intervină prompt. Şeful Serviciului Spaţii Verzi din cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa, George Coman, a declarat că scopul programului municipalităţii este preîntâmpinarea incidentelor atunci când sunt intemperii. „De două săptămâni, de când am început acţiunea, şi până în prezent, am tăiat peste 100 de copaci uscaţi din mai multe cartiere ale Constanţei care ar fi putut crea probleme atunci când avem avertizări meteorologice şi se declanşează vijelii. Zilele următoare continuăm programul edilitar în cartierele CET, Tomis I şi Tomis II”, a declarat şeful Serviciului Spaţii Verzi. Constănţenii care doresc să semnaleze arbori uscaţi care trebuie îndepărtaţi pot suna la sediul Direcţiei de Gospodărire Comunală, Serviciul Spaţii Verzi, la numărul de telefon 0241/708171 sau la dispeceratul Primăriei, la numărul de telefon 0241/550055.