Primăria intenţionează să finalizeze, în 2011, tot ceea ce înseamnă documentaţie cadastrală pentru cartierul pentru tineri. „Am discutat cu reprezentanţii conducerii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) pentru a găsi cea mai bună soluţie de introducere a terenului în intravilan prin Planul Urbanistic General (PUG), pentru ca Primăria să nu cheltuiască foarte mulţi bani. Dacă nu este introdus prin PUG, la scoaterea terenurilor din extravilan, din circuitul agricol, se percepe o taxă pe metru pătrat care este destul de mare. Având în vedere suprafaţa totală a viitorului cartier, suma pe care ar trebui să o plătim este mult prea mare. În aceste condiţii, am decis să facem introducerea terenului respectiv în intravilan prin PUG, care se află în fază avansată. Mai avem doar câteva avize de luat, pentru ca apoi să luăm avizul final de la Consiliul Judeţean Constanţa, urmând ca ulterior să fie introdus în baza de date a OCPI ca teren intravilan. Apoi terenul va fi parcelat, urmând ca primăria să plătească doar o taxă de parcelare de 250 de lei pentru o parcelă”, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti. El a precizat că în noul cartier vor fi 360 de parcele de câte 500 de metri pătraţi. „În zona centrală a noului cartier va fi parcul, care până acum trebuia finalizat. Din păcate, multitudinea de contestaţii ne-a împiedicat să putem semna contractul de atribuire a lucrărilor”, a spus Delicoti. Primarul a afirmat că proiectul parcului a fost depus la Ministerul Mediului încă din 2008, dar că abia la sfârşitul anului 2010 a reuşit să încheie procedura de licitaţie a lucrărilor. „Este o procedură greoaie de evaluare care de cele mai multe ori blochează proiectele administraţiilor locale”, a explicat Delicoti.