Mihaela Burlacu, membră a Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.), Filiala Dobrogea şi consilier superior în cadrul Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), lucrează la cel de-al patrulea volum de proză, al cărui titlu, „O vară de necuprins“, descrie starea de spirit la care a ajuns prin revelaţia şi inspiraţia unui om al literelor. În pofida „iernii“ care ne înconjoară, scriitoarea premiată în 2006, cu premiul pentru debut al U.S.R. Dobrogea (pentru volumul de proză scurtă „Te iubesc e prea puţin“), a descoperit că sufletul său trăieşte „o vară de necuprins“. Într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf“, autoarea volumului premiat de USR, dar şi a romanelor „Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi“ şi „Decalogul tăcerilor albastre“, vorbeşte despre cartea pe care o are în pregătire.

Reporter: La numai un an de la lansarea romanului „Decalogul tăcerilor albastre“, lucraţi, deja, la un nou volum, „O vară de necuprins“, al patrulea din cariera de scriitor. Cît de mult v-aţi detaşat de subiectul cărţii anterioare?

Mihaela Burlacu: Fiecare carte pe care o scriu are propria ei viaţă şi propriul ei destin independent de al celorlalte. Este o nouă lume, cu trăiri şi emoţii diferite, împărtăşite cititorilor de către eroii ei. Metaforic vorbind, cărţile scrise sînt „copiii“ unui scriitor. Deşi au acelaşi părinte, caracteristicile şi stilul propriu rămîn, însă planurile aduse în discuţie sînt cu totul altele.

Rep. : Ce v-aţi propus să relevaţi prin intermediul noului volum?

M. B.: Conştientizarea realităţii proprii, pe care toţi trebuie să o facem din cînd în cînd şi nu numai în momentele de răscruce ale vieţii. Trezirea de pe pilot automat şi într-o primă fază, starea de acceptare totală a propriei persoane şi a realităţii înconjurătoare, cu toate plusurile şi minusurile noastre. Apoi, să înţelegem faptul că Eu-ul interior este extrem de puternic şi poate face tot ceea ce îşi poate dori în viaţă. Dar punctul de plecare în această ecuaţie a sufletului constă în acea stare de împăcare cu tot ceea ce te înconjoară: oameni, plante, animale, pămînt, întuneric şi lumină. Dar ce era cel mai important este împăcarea cu sine şi cu întreg Universul interior! Pot afirma că de aici decurg toate transformările ulterioare ale fiinţei noastre. Să creezi momentul în care gîndurile se liniştesc şi dispar. Dintr-o dată, îţi dai seama că mintea tace şi ai un profund sentiment de linişte şi pace, apoi simţi, instinctiv, încotro trebuie să te îndrepţi.

Rep.: Care este sursa de inspiraţie a cărţilor Mihaelei Burlacu? Cît de fragilă este graniţa între experienţa personală şi ficţiune?

M. B.: Sînt un scriitor atipic poate… Nu îmi fac notiţe niciodată, nu îmi scriu ideile pe caiete. Totul se stochează în suflet şi în inimă: fapte, oameni, locuri, întîmplări, emoţii. Apoi, printr-o alchimie ciudată, se sedimentează cum ştiu ele mai bine şi migrează spre creier, selectiv şi spre o nouă carte… Pur şi simplu stau în faţa calculatorului, şi ele curg din mine, la anumite momente, ca un torent greu de oprit, într-un amalgam greu de precizat în ce proporţie există ficţiune, realitate şi experienţă personală. Întotdeauna este un sîmbure de adevăr, însă mecanismul creării unei cărţi e destul de complicat pentru mine. Pot spune, doar, că e un efort imens, care mă epuizează… Este transmiterea emoţională a stărilor personajelor, pe care eu o trăiesc din plin.

Rep.: Volumele pe care le scrieţi au ca personaje principale femei puternice. Din acest punct de vedere, romanele dvs. se adresează, cu precădere, reprezentantelor sexului frumos?

M.B.: Nu, nu neapărat. Se adresează tuturor acelora care vor să înţeleagă un crîmpei din sufletul unei femei şi să citească, din cînd în cînd, o poveste frumoasă. Pe toate cărţile mele le-am scris într-un limbaj extrem de accesibil, tocmai pentru a ajunge mesajul în sufletul tuturor, indiferent de vîrstă sau pregătire profesională.

Rep.: Ce au în comun eroinele din romanele dvs.?

M. B.: Legea lui Neagoe Basarab, care a funcţionat pînă în secolul XIX, în Ţările Române, este încă prezentă în mintea bărbaţilor: „femeia trebuia bătută de către bărbat, însă nu prea din cale-afară“. Fără a fi acuzată de către bărbaţi că aş fi misandrină, din nefericire, femeile încă sînt tributare acestei mentalităţi de a fi tratate ca servitoare, fiind, deseori, abuzate fizic şi moral. Este rolul meu de scriitor de a lua atitudine împotriva acestor lucruri, prin toate mijloacele de care sînt în stare, pentru a corecta o anume situaţie din societatea românească în care trăiesc.

Rep: Sînteţi o persoană extrem de pozitivă. Cărui factor se datorează acest lucru, este un fel de a fi sau e rezultatul unui „exerciţiu“ spiritual?

M. B.: A fi pozitiv, pentru mine, este, cu precădere, un „exerciţiu“ spiritual pe care mi l-am educat cu greu şi pe care încerc să îl insuflu cu toată tăria şi celor din jurul meu. Cînd tu eşti pozitiv, vei observa că şi celorlalţi le vei schimba starea de spirit. Am avut parte de multe încercări, ca apoi să înţeleg resortul şi mecanismul de funcţionare a vieţii. Cînd înţelegi asta, totul e mai simplu. Cred cu tărie că a ne crampona extrem de puternic de oameni, cînd ei vor să plece de la noi şi nu ne mai doresc în viaţa lor, e o mare greşeală şi o suferinţă enormă pentru noi. De asemenea, ataşarea de bunurile acestea materiale, suferinţa aceasta de a nu a avea mai mult, mereu mai mult, ne face să ne împovărăm sufletul. Ar trebui să trecem cu mai multă uşurinţă peste lucrurile minore, pentru a ne mai rămîne forţa să ne îndreptăm spre cele cu adevărat importante din viaţa noastră. Şi pentru că vine Paştele, le doresc tuturor un „Paşte Fericit“, rai în inimă şi la fel ca şi în titlul celei de-a patra cărţi, „O vară de necuprins“ în suflet, indiferent cîtă „iarnă“ ne înconjoară….