„Cârtiţa”, protagonistul noii legi a concurenţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Cârtiţa”, protagonistul noii legi a concurenţei

Economie 21 Martie 2013 / 00:00 369 accesări

Legea concurenţei va fi modificată până la finele anului sau în 2013, astfel încât să încurajeze angajaţii să denunţe abaterile companiilor în care lucrează. „Avem acum un mecanism care ne permite să acordăm imunitate companiilor care admit încălcarea legii. Primul care vine şi recunoaşte scapă. Nu este însă o măsură foarte populară… Vrem totuşi să introducem modelul pe care îl au maghiarii - dacă vine un angajat al companiei şi spune că firma sa a făcut ceva greşit, Concurenţa primeşte sesizarea, ba chiar îl recompensează. Aşa se face şi în America - au ajuns acolo să dea milioane de dolari celor care vin şi denunţă băncile pentru comportament incorect”, a declarat ieri preşedintele Consiliului Concurenţei (CC), Bogdan Chiriţoiu. De asemenea, instituţia mai vrea să finalizeze investigaţiile într-un timp mai scurt, ca să-şi sporească eficienţa. Chiriţoiu a explicat: „Dacă o firmă vine şi recunoaşte că a greşit, n-ar trebui să ne ia 1 - 2 ani să încheiem controlul. Trebuie să existe o variantă de finalizare rapidă a cazului. Va fi foarte greu, pentru că apare veşnica problemă a corupţiei. Trebuie să facem în aşa fel încât să nu pară că ne târguim cu cei anchetaţi”. Pe de altă parte, preşedintele CC a arătat că legea concurenţei neloiale este aproape gata şi ar putea intra în vigoare în vară: „Are mai multă logică economică acum. Nu mai sancţionăm o firmă pentru un comportament relativ normal, de genul „Vreau să iau clienţii de la competiţie”. Nu vrem să fim excesivi şi să amendăm fapte care fac parte din mersul firesc al unei economii de piaţă”. CC mai are în plan şi o delimitare clară a atribuţiilor CC de cele ale CNA, Finanţelor, Parchetului şi Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, dar şi o majorare a amenzilor.

Taguri articol


12