În weekend a fost lansată campania „Gunoiul doare!”, parte componentă a proiectului româno-olandez ,,Managementul Plajelor de pe Litoralul Românesc al Mării Negre”, derulat în zona pilot Mangalia. În cadrul acestei acţiuni, sîmbătă, pe plajele din sudul litoralului, 14 copii, însoţiţi de voluntari ai organizaţiilor de mediu, au împărţit cartonaşe roşii adulţilor care aruncau resturile menajere sau ambalaje pe nisip şi cadouri celor care aruncau gunoiul la pubelele montate pe plajă. Potrivit lui Cătălin Anton, purtătorul de cuvînt al Direcţiei Apelor Dobrogea - Litoral (DADL) - unul dintre beneficiarii proiectului, această campanie se va desfăşura timp de opt săptămîni pe plajele din sud, iar „actorii principali” vor fi aceşti 14 copii. „În fiecare sîmbătă, micuţii vor patrula pe plajele din zona Mangalia, avînd la ei cadouri simbolice constînd în mingii gonflabile, brelocuri, obiecte pe care le vor oferi turiştilor care aruncă gunoiul în coşurile special amenajate. Totodată, ei îi vor sancţiona pe cei care nu respectă plaja şi aruncă gunoiul la întîmplare, acordîndu-le în locul cadourilor nişte cartonaşe roşii”, a declarat Cătălin Anton. El a adăugat că pe lîngă activitatea de plajă, tot în cadrul campaniei, se distribuie pliante în hoteluri, iar în locurile publice se expun postere şi bannere. Deşi sîmbătă a fost prima zi a campaniei, cei mici au sancţionat deja cîţiva turişti neglijenţi. Proiectul ,,Managementul Plajelor de pe Litoralul Românesc al Mării Negre” a fost demarat cu ajutorul autorităţilor de Mediu din Olanda, iar valoarea totală este de 70.000 euro, din care 10% co-finanţare românească. Prin acest proiect se doreşte, pe de-o parte, îmbunătăţirea cooperării dintre autorităţile statului care au atribuţii pe plaje, iar pe de altă parte, informarea şi conştientizarea cetăţenilor privind importanţa pe care o reprezintă plajele litorale.
Prin campania „Gunoiul doare!”, organizatorii urmăresc atît reducerea deşeurilor aruncate la întîmplare pe plaje, cît şi conştientizarea celor care merg pe plaje despre importanţa menţinerii curăţeniei pe nisip. Pentru ca această campanie să îşi atingă scopul, copiii au împărţit fly-ere, pe care sînt inscripţionate informaţii despre timpul necesar descompunerii fiecărei categorii de deşeuri ce ar putea ajunge în mare sau pe nisip.