Cartoon Movie, cel mai mare festival al cinematografiei de animație din Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cartoon Movie, cel mai mare festival al cinematografiei de animație din Europa

Divertisment 09 Martie 2017 / 14:57 676 accesări

Cea de-a XIX-a ediție a Cartoon Movie, cel mai mare festival al cinematografiei de animație din Europa, prezintă între 8 și 10 martie la Bordeaux (sudul Franței) 44 de proiecte audiovizuale în diferite faze de dezvoltare, printre care se evidențiază producțiile în tehnica 3D, relatează EFE. Peste 75 la sută dintre creații, prezentate în formă de concept, producții pilot, realizate integral în 3D sau care combină această tehnică cu desenele tridimensionale, răspund "acestor tendințe din ultimii", au precizat organizatorii. Obiectivul este ca proiecțiile să găsească finanțare într-o industrie în care producțiile americane au dominat 71,6% din încasările europene în 2014, potrivit datelor furnizate de Observatorul European al Audiovizualului.

Din selecție fac parte anul acesta filme destinate întregului public, precum producția norvegiană „Amundsen & Nobile”, în care legendarul explorator norvegian călătorește la Polul Nord, sau cea spaniolă „Unicorn Wars”, a lui Alberto Vázquez, care prezintă povestea bătăliei dintre unicorni și ursuleții de pluș. Există însă și multe filme de animație destinate publicului adult, dedicate unor teme sociale sau politice, din care vor fi prezentate 20 de lungmetraje. Este genul în care se încadrează cele două producții spaniole care au ca tematică abuzul sexual: „Awakening Beauty”, a lui Manuel H. Martín, și o producție inspirată din universul lui Buńuel, intitulată „Buńuel in the Labyrinth of the Turtles”, a lui Salvador Simó Buson.

Deși cu un număr mic de filme, Spania este sursă de inspirație pentru alte proiecte europene, precum filmul francez „Josep”, care abordează tema exilului în timpul războiului civil spaniol. Și istoria Americii Latine, marea absentă de la actuala ediție, a inspirat filme precum „The Red Jungle”, care prezintă asasinarea unuia dintre liderii gherilei columbiene FARC, Raúl Reyes.

Potrivit organizatorului festivalului, Marc Vandeweyer, numeroasele proiecte exemplifică "bogăția și diversitatea cinematografiei de animație europene", într-o industrie care câștigă teren în Europa, unde 17 dintre cele 55 de producții sunt franțuzești.

Vineri vor fi anunțați câștigătorii premiilor Cartoon Movie Tribute acordate pentru cel mai bun producător, distribuitor și regizor european al anului. Aspiră anul acesta la înaltele distincții regizorii Claude Barras și Michael Dudok de Wit, pentru „My Life as a Courgette” și, respectiv, „The Red Turtle”, ambele nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film de animație 2017.

În cadrul festivalului se desfășoară și a 6-a ediție a Cartoon Games, care va prilejui întâlniri între producători de film și companii de jocuri video pentru ca aceste filme să poată ajunge la marele public și în acest format. La actuala ediție participă trei companii spaniole: Torres Labs, Delirium Studio și Drakhar Studio.

Orașul Bordeaux reunește de miercuri până vineri peste 800 de profesioniști din acest sector, producători, investitori și distribuitori din 38 de țări. De la prima sa ediție, în 1999, și grație fondurilor Uniunii Europene, Cartoon Movie a contribuit la descoperirea și finanțarea a 274 de filme de animație, cu un buget total estimat la aproximativ 1,9 miliarde de euro (2,009 miliarde de dolari), potrivit organizatorilor.



12