După ce, din luna decembrie a anului trecut, bătrînii din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Poarta Albă au şansa să locuiască într-o clădire modernizată, care dispune de toate utilităţile necesare unui trai decent, ca urmare a unui parteneriat încheiat între Fundaţia elveţiană FAPAR, patronată de prinţul Dimitrie Sturdza, şi Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), sîmbătă, şapte persoane din Centru, cu grave probleme locomotorii, au avut parte de o nouă surpriză. La iniţiativa prinţului Dimitrie Sturdza, Centrul a primit şapte cărucioare destinate persoanelor cu dizabilităţi. Darurile au fost aduse de către preşedintele AICLE Elveţia şi vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor şi Organizaţiilor din România, Vasco de Almeida Santos, un prieten apropiat al prinţului Sturdza, care a venit însoţit de către reprezentanţii Asociaţiei "Activez Vous", Pablo şi Izabela Viola. Cei trei au mai făcut donaţii constînd în cărucioare destinate persoanelor cu dizabilităţi din alte patru centre din România. "Sîntem de cinci zile pe drum. Ne-am gîndit să facem acest cadou din suflet, după sărbătorile de iarnă, unor persoane care au mare nevoie de cărucioare pentru a se deplasa. Pe această lume există multe persoane nevoiaşe, iar noi ne gîndim că facem cu toţii parte dintr-o mare familie. Nu putem sta nepăsători în faţa suferinţei acestor oameni. Nu trebuie să ne uităm semenii şi pentru asta ne bazăm pe înţelegere şi deschidere", a declarat Vasco de Almeida Santos. El a dorit să le înmîneze personal cărucioarele celor şapte bătrîni imobilizaţi la pat. Centrul de la Poarta Albă asigură servicii rezidenţiale pentru 95 de bătrîni. "Centrul a fost renovat anul trecut cu sprijinul Fundaţiei FAPAR, care a donat 279.915 euro pentru renovarea celor două pavilioane. La această sumă s-au adăugat fonduri importante şi de la CJC, bani care au fost folosiţi, printre altele, pentru reabilitarea clădiri în care funcţionează Centrul, achiziţionarea unei centrale termice pe gaze şi achiziţionarea pieselor de mobiliar", a declarat şeful Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Poarta Albă, Marius Ghiţă. El a mai spus că bătrînii din Centru au în acest moment condiţii excelente de viaţă, care se încadrează în standardele europene. "Aceaste daruri sînt binevenite după ce, în perioada sărbătorilor de iarnă, bătrînii din Centru au avut parte de o mulţime de cadouri constînd în televizoare, dulciuri, fructe şi articole de îmbrăcăminte", a mai spus Marius Ghiţă.