Cinci persoane au ajuns în urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa sâmbăta trecută, ele fiind victimele unui accident rutier produs în apropierea localităţii constănţene Culmea. Reprezentanţii Serviciului Poliţiei Rutiere spun că incidentul a avut loc pe DJ 228, care face legătura dintre Ovidiu şi Nazarcea, în jurul orei 22.15. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că Ionuţ Ţăranu, de 34 de ani, conducea un Volkswagen, înmatriculat TX 5845 XB, dinspre Ovidiu către Nazarcea. La un moment dat, şoferul nu a mai putut evita coliziunea cu o căruţă nesemnalizată care circula în aceeaşi direcţie. În urma impactului violent, autoturismul a ajuns cu roţile în sus pe marginea drumului, iar căruţa a fost distrusă aproape în totalitate. Martorii le-au povestit anchetatorilor că au auzit o bubuitură puternică, iar apoi au văzut bucăţi din căruţă proiectate în aer. Mai mult, ei spun că este o minune că nimeni nu şi-a pierdut viaţa, mai ales că printre persoanele aflate în căruţă se afla şi o fetiţă de nouă ani. În urma acestui incident, cinci persoane, printre care şi şoferul autoturismului, au fost transportate de urgenţă la spital. Cadrele medicale spun că victimele au suferit leziuni uşoare. Şoferul a fost testat cu aparatul Drager iar rezultatul a fost negativ . (F.C.)