23 Noiembrie 2024, 22:34
Au fost la un pas de moarte! Este povestea unor soţi din localitatea constănţeană Valea Dacilor, care au fost implicaţi vineri noapte într-un accident rutier. Oamenii legii spun că un şofer aflat la volanul unui autoturism marca Opel, înmatriculat TX 6064 TX, se deplasa pe şoseaua care leagă oraşul Medgidia de localitatea Valea Dacilor. La un moment dat, acesta a lovit în plin o căruţă care nu era semnalizată corespunzător. În urma impactului, atelajul a fost distrus, iar calul a murit pe loc. Cele două persoane aflate în căruţă au scăpat cu leziuni uşoare şi au refuzat internarea în Spitalul Municipal Medgidia. Poliţiştii de la Rutieră continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.