CAS obligatoriu!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CAS obligatoriu!

Social 27 Ianuarie 2010 / 00:00 814 accesări

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a supus ieri dezbaterii publice proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice. Acesta prevede că vor fi asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin patru salarii medii brute. Persoanele care realizează exclusiv venituri din drepturi de autor, convenţii civile sau contracte de colaborare, care au cel puţin 18 ani, sunt obligate să se asigure pe baza declaraţiei individuale de asigurare, care trebuie depusă în termen de 30 de zile de la data încadrării. „Venitul lunar asigurat este cel stabilit prin declaraţia individuală de asigurare şi care, anual, se regularizează pe baza declaraţiei privind veniturile realizate, depusă la organele fiscale, dacă diferenţa dintre veniturile realizate şi cele declarate este mai mare de 10 la sută\", se arată în proiectul de lege. Acesta mai prevede că, pentru persoanele care realizează exclusiv venituri din drepturi de autor, convenţii civile sau contracte de colaborare, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat, înscris în declaraţia individuală de asigurare sau în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mică decât valoarea coeficientului de ierarhizare 1 din Legea salarizării unice.

COTELE DE CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI SOCIALE, DIFERENŢIATE. De asemenea, în proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice sunt cuprinse şi cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării, ordinii publice şi a siguranţei naţionale care beneficiază de ajutoare lunare, ce se asigură din bugetul de stat. Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială şi avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public. Cotele de contribuţii de asigurări sociale, stabilite prin noua lege a pensiilor, sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă. Astfel, cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt stabilite la 31,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 20,8% de angajatori, 36,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 25,8% de angajatori, 41,3% pentru condiţii speciale şi alte condiţii de muncă, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, din care 10,5% datorate de angajaţi şi 30,8% datorate de angajatori. Proiectul de lege va fi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale până în 5 februarie.



12