Noile norme de aplicare a legii pensiilor clarifică sintagma venitul brut realizat lunar pentru care se va plăti contribuţia de pensie din 2008, aducînd precizarea că legea face referire doar la venitul brut realizat lunar achitat din fondul de salarii şi nu la întregul venit brut lunar. Noile norme de aplicare stabilesc, în plus, faţă de normele aflate în vigoare pînă acum, patru categorii de venituri pentru care urmează să fie incluse în venitul brut lunar şi pentru care se va plăti CAS. Astfel, faţă de baza de calcul folosită în prezent, vor fi impozitate sumele din plata cu ora, gărzi, indemnizaţii clinice, sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori. De asemenea, se va aplica CAS pentru sumele primite de reprezentanţii în organismele tripartite şi pentru indemnizaţiile de şedinţă acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Sumele care se supun impozitării conform normelor aflate în vigoare sînt incluse şi în baza de calcul reglementată de noile norme, cu o singură excepţie: drepturile în natură acordate salariaţilor sub formă de remuneraţie. Contribuţia se va plăti, în continuare, pentru salariile de bază brute, inclusiv indexări, compensaţii, indemnizaţii de conducere, salarii de merit şi alte drepturi care fac parte din salariul de bază, pentru sporurile, indemnizaţiile şi sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază brut sau sume fixe, sumele plătite din fondul de salarii pentru timpul nelucrat şi sumele acordate cu ocazia ieşirii la pensie plătite din fondul de salarii. De asemenea, vor face parte din baza de calcul premiile anuale şi cele din cursul anului sub diferite forme, altele decît cele reprezentînd participarea salariaţilor la profit, al 13-lea salariu, primele de vacanţă, aprovizionarea de iarnă, primele acordate cu ocazia sărbătorilor naţionale sau religioase. Scutirile de la plata contribuţiei de pensie prevăzute de actuala lege a pensiilor sînt menţinute: drepturile plătite în cazul încetării raporturilor de muncă, diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor, sumele reprezentînd participarea salariaţilor la profit, premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale. Extinderea bazei de calcul pentru contribuţii de pensii a fost o consecinţă a modificării legii pensiilor de Parlament. Principala modificare din legea pensiilor vizează majorarea valorii punctului de pensie, în 2008, la 37,5% din salariul mediu brut, de la 31%, în prezent.