Casa Albă face o distincţie clară între al-Qaida şi talibani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Casa Albă face o distincţie clară între al-Qaida şi talibani

Externe 10 Octombrie 2009 / 00:00 364 accesări

Casa Albă a declarat joi că talibanii reprezintă o ameninţare mai mică decît al-Qaida pentru SUA, în ceea ce pare a fi pregătirea terenului pentru o nouă strategie care nu presupune trimiterea de zeci de mii de militari suplimentari în Afganistan. ”Al-Qaida este o mişcare jihadistă mondială, care a comis atentate pe teritoriul american şi are intenţia de a începe din nou”, a explicat Robert Gibbs, purtătorul de cuvînt al preşedintelui american, Barack Obama. ”Dacă unii talibani au aceleaşi intenţii, există o diferenţă clară între mulţi dintre aceştia şi al-Qaida: talibanii sînt, în mod evident, persoane extrem de dure, care au făcut lucruri îngrozitoare. Dar capacităţile lor sînt puţin diferite la nivelul ameninţărilor internaţionale”, a explicat acesta. Altfel spus, o bună parte dintre talibani nu reprezintă o ameninţare pentru americanii din afara Afganistanului.

Problema este de a şti care sînt concluziile lui Obama în urma unei asemenea constatări, într-un moment în care, în condiţiile degradării situaţiei din această ţară, acesta poartă consultări privind strategia care trebuie adoptată în Afganistan şi Pakistan. În urma acestor consultări, el trebuie să decidă dacă va trimite sau nu întăriri, la cererea comandantului american din regiune, generalul Stanley McChrystal. Acesta ar cere pînă la 40.000 de militari în plus faţă de cei 68.000 din teritoriu. Fără întăriri semnificative în următoarele 12 luni, misiunea afgană va eşua, apreciază acesta. Purtătorul de cuvînt al lui Obama a evitat să tragă concluzii strategice din această distincţie între al-Qaida şi talibani, mulţumindu-se să precizeze că aceasta face parte din discuţiile în cadrul administraţiei. Concluzia cea mai evidentă este că americanii nu încearcă să învingă insurecţia talibanilor şi a aliaţilor acestora din cadrul al-Qaida, după cum dorea generalul McChrystal, ci să prevină un nou atac împotriva SUA. Aceasta presupune urmărirea al-Qaida şi a talibanilor care le permit să acţioneze în Afganistan şi în special în Pakistan. Ca şi cînd ar vrea să-l liniştească pe Obama, talibanii au dat publicităţii un mesaj dînd asigurări că ei doresc stabilirea unui regim islamic în Afganistan şi nu au ca obiectiv atacarea SUA sau alte state.

O strategie mai degrabă antiteroristă decît antiinsurecţională îi va permite lui Obama să îşi menajeze susţinătorii, în timp ce în rîndul americanilor, opoziţia faţă de acest război soldat cu moartea a 800 de militari americani se intensifică şi care a intrat miercuri în al nouălea an. Dar refuzul sau limitarea întăririlor îl plasează pe Obama în contradicţie cu generalii săi, expunîndu-l criticilor din partea adversarilor republicani. Obama s-a întîlnit din nou, vineri, cu echipa sa în domeniul securităţii naţionale, în cadrul celei de-a patra reuniuni în vederea luării uneia dintre deciziile cele mai dificile ale mandatului său, care va fi luată însă peste cîteva săptămîni. Pînă atunci, aliaţii europeni ai SUA din Afganistan au declarat că nu vor lua nicio decizie în privinţa Afganistanului.

Taguri articol


12