Casa Albă şi-a exprimat, ieri, îngrijorarea faţă de intensificarea luptelor în regiunile separatiste ucrainene şi a îndemnat ca orice tentativă a rebelilor de a câştiga şi mai mult teren să constituie o "încălcare flagrantă" a acordurilor de încetare a focului de la Minsk, relatează AFP. "Suntem foarte îngrijoraţi de intensificarea luptelor în estul Ucrainei, dar şi de informaţii ale OSCE, care anunţă aducerea, de către separatişti, sprijiniţi de ruşi, a unor importante convoaie cu arme grele şi tancuri" în zonele rebele, a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC), Bernadette Meehan, citată într-un comunicat. Ieri, Înaltul Reprezentat UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a îndemnat Moscova să împiedice sosirea de întăriri în estul Ucrainei, apreciind drept "foarte îngrijorătoare" prezenţa, constatată sâmbătă de OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), a unor convoaie militare şi tancuri în zonele separatiste ucrainene. "Peste 40 de tancuri şi camioane" au fost văzute circulând în apropiere de Makiivka, au anunţat observatorii OSCE prezenţi în Ucraina pentru a monitoriza punerea în aplicare a armistiţiului semnat la 5 septembrie între Kiev şi separatişti. Jurnalişti ai AFP au văzut ieri după-amiază un convoi ce se îndrepta spre Doneţk şi era alcătuit din aproximativ 20 de camioane militare fără plăcuţă de înmatriculare. "Vom continua să îndemnăm toate părţile să respecte cu stricteţe încetarea focului. Orice tentativă a separatiştilor de a câştiga şi mai mult teritoriu în estul ucrainean va constitui o încălcare flagrantă a acordurilor de la Minsk", a adăugat Meehan.