Casă de amanet jefuită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Invitaţie la… furt

Casă de amanet jefuită

Eveniment 22 Aprilie 2014 / 00:00 4777 accesări

Noroc chior pentru doi indivizi care, în noaptea de duminică spre luni, au jefuit o casă de amanet situată pe strada Soveja, din municipiul Constanţa. Planetele s-au aliniat parcă pentru suspecţii căutaţi acum de poliţişti, aceştia profitând de o conjunctură incredibil de favorabilă. Uşa de acces a spaţiului comercial era descuiată, cea a ghişeului la fel, iar în sediul firmei “Concret” nu se afla niciun angajat. A fost, practic, o invitaţie la un câştig facil şi deloc de neglijat… Mai simplu de atât nici că se putea, mai ales că seiful în care se găseau bijuteriile şi banii era neasigurat. Indivizii nu au stat pe gânduri şi au acţionat. Se întâmpla în jurul orei 4.25. În momentul în care aceştia au început să facă gălăgie, dintr-o cameră alăturată şi-au făcut apariţia două tinere, angajatele firmei prăduite. Pentru că acestea au început să ţipe, hoţii le-au ameninţat cu o şurubelniţă. Tâlharii au devenit, în scurt timp, violenţi… Una dintre fete a fost lovită cu picioarele în cap de atacatori. După ce au luat din seif două kilograme de aur şi bani, indivizii s-au făcut nevăzuţi. Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere amplasate în unitate. Şi se pare că neglijenţa salariatelor casei de amanet, care, potrivit unor surse judiciare, dormeau în momentul în care tâlharii au acţionat, a fost “contagioasă”. Şi asta pentru că autorii jafului nu au avut inspiraţia de a-şi acoperi feţele înainte de a intra în sediul “Concret”.

MOBILIZARE Imediat după ce hoţii au ieşit din casa de amanet, tinerele au apăsat butonul de panică şi au sunat la 112, reclamând jaful. Mai multe maşini de intervenţie ale firmei de pază şi protecţie “Zip Escort” şi-au făcut apariţia în zonă, însă autorii furtului dispăruseră deja. La locul jafului au ajuns imediat şi poliţiştii Secţiei 2. Cazul a fost preluat, însă, de ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa. Angajata bătută de tâlhari a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. „Casiera are un traumatism cranio-cerebral. În urma examenului tomograf nu s-a depistat nimic deosebit. O doare urechea stângă, unde a fost lovită cu piciorul. Ea a fost internată în Clinica de Neurochirurgie, pentru a fi supravegheată timp de 24 de ore”, a declarat directorul medical al SCJU Constanţa, dr. Mihnea Avram.

CERC DE SUSPECŢI Criminaliştii au căutat timp de câteva ore probe şi indicii care i-ar putea ajuta în prinderea atacatorilor. “Poliţiştii au fost sesizaţi, în jurul orei 4.30, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în respectiva unitate comercială, iar sub ameninţare au sustras o sumă de bani şi două kilograme de aur. Prejudiciul a fost evaluat la 100.000 de lei. În prezent, avem un cerc de suspecţi. Comanda IPJ Constanţa a declanşat şi o anchetă cu privire la respectarea Legii 333 de către respectiva societate comercială. Actul normativ prevede ca fiecare firmă să fie asigurată cu pază şi protecţie în vederea prevenirii oricăror evenimente de această natură”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, scms. Carmen Şerbănescu.

Patronul casei de amanet “Concret” este omul de afaceri Walter Kauntz, care, la sfârşitul lunii ianuarie 2013, a pus pe jar autorităţile după ce o vecină i-a spus că persoane necunoscute au dat târcoale maşinii lui. Acesta a crezut că ar putea fi victima unui atentat cu bombă. Peste 100 de poliţişti, jandarmi şi pompieri au ajuns în zona Casei de Cultură şi, după mai bine de patru ore de verificări, pirotehniştii Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informaţii (SRI) nu au descoperit niciun material exploziv. Verificările au fost făcute cu ajutorul unui robot special al SRI care a analizat autoturismul milimetru cu milimetru. În noiembrie 2013, omul de afaceri a ajuns iar în atenţia anchetatorilor, după ce o angajată l-a reclamat că ar fi sechestrat-o.



12