Autorităţile din Sănătate vor propune în şedinţa de Guvern de mîine o suplimentare a bugetului din sistem cu 2,8 miliarde lei, pentru a rezolva problemele de finanţare, pe ultimul trimestru din 2009, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), prof. univ. dr. Irinel Popescu. “Dacă se va aproba această ordonanţă de urgenţă prin care se suplimentează bugetul din 2009 cu 2,8 miliarde de lei, bani care ar veni din bugetul pe 2010, vom reuşi să acoperim şi lipsa medicamentelor din spitale, a salariilor şi sporurilor. Bineînţeles că această creditare din bugetul anului 2010 presupune, oarecum, o finanţare mai mare a Sănătăţii, în anul viitor”, a mai spus preşedintele CNAS. Preşedintele CNAS a adăugat că, în prezent, cea mai gravă problemă este în spitale, unde nu mai sînt medicamente şi nici bani pentru plata salariilor. “Fondul de asigurări de sănătate a fost foarte sărac anul acesta. Contribuabilii sînt puţini, în jur de cinci milioane, iar procentul care revine la Sănătate este mai mic, de 5,5%”, a spus Popescu. Potrivit prof. univ. dr. Irinel Popescu, soluţiile care ar putea fi aplicate pentru suplimentarea fondului de asigurări de sănătate sînt lărgirea bazei de contribuabili, revenirea la contribuţia pentru asigurarea de sănătate la 7% şi introducerea tichetelor de sănătate. Managerii spitalelor din ţară au declarat, săptămîna trecută, că, din luna octombrie, rămîn fără fonduri pentru medicamente şi salarii, ceea ce ar duce la închiderea unităţilor sanitare. De asemenea, reprezentanţii Federaţiei Sindicale “Sanitas” au anunţat, tot săptămîna trecută, o serie de proteste, dacă angajaţii din sistemul sanitar nu îşi vor primi sporurile şi salariile.