Casă de marcat pentru o legătură de pătrunjel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Numai în România. Ţăranii, fiscalizaţi

Casă de marcat pentru o legătură de pătrunjel

Eveniment 24 Aprilie 2010 / 00:00 1878 accesări

Micii agricultori s-au trezit, peste noapte, scoşi de pe piaţă, ba chiar lăsaţi fără mijlocul principal de subzistenţă, căci despre profit nu poate fi vorba. Potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), de duminică, 25 aprilie, agricultorii nu-şi vor mai putea vinde marfa decât dacă se înregistrează la Registrul Comerţului ca persoane fizice autorizate (PFA). Pe lângă faptul că această măsură va duce la scumpirea alimentelor, agricultorii se vor trezi puşi în situaţia să-şi vândă marfa prin intermediari, ceea ce va face ca sumele încasate de ei să fie mult mai mici. Şi cum ajutoarele din partea MADR sunt, diplomatic vorbind, ineficiente, agricultorii vor dispărea, pur şi simplu, de pe faţa pământului.

AGROSTAR. Federaţia AGROSTAR acuză conducerea MADR de lipsă de profesionalism şi cere clarificarea situaţiei micilor producători. „Luările de poziţie ale reprezentanţilor MADR cu privire la situaţia micilor producători sunt de natură să confirme o lipsă de profesionalism de neacceptat. Aceşti oameni nu au ce să caute în minister atât timp cât nu cunosc nici legislaţia naţională, nici reglementările europene în domeniu”, a declarat preşedintele AGROSTAR, Niculae Ştefan. La fel de grav este şi faptul că funcţionarii MADR nu cunosc legislaţia europeană, inducând agricultorii în eroare prin afirmaţii potrivit cărora „politica UE stipulează că niciun producător agricol care nu este plătitor de taxe nu poate primi sprijin financiar”. “Precizăm faptul că ajutoarele de la UE se acordă tuturor producătorilor agricoli care deţin teren agricol, păşuni, animale şi se încadrează pentru a primi subvenţia agricolă, nefiind nicăieri vreo condiţie de a fi sau a deveni cel puţin PFA. Fiscalizarea ţăranului român este o mare eroare, nici ţări ca Franţa nu impozitează ţărani care nu valorifică produse agroalimentare în valoare de până la 10.000 euro”, a mai declarat Ştefan. AGROSTAR cere exceptarea micilor agricultori de la prevederile Ordonanţei de Urgenţă 44/2008. „Efectul imediat al aplicării OUG 44/2008 este acela că producătorul agricol mic nu va mai putea să îşi desfacă producţia în pieţe şi târguri, fiind astfel determinat să îşi vândă producţia intermediarilor şi facilitând astfel profitul uşor al acestora şi sărăcirea ţăranului”, a mai declarat preşedintele AGROSTAR.

GUVERN. În replică, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat, vineri, că, deşi este convins că actul este corect, va discuta în Guvern posibilitatea amânării termenului de intrare în vigoare a actului normativ. \"N-am greşit noi! Trebuie să vedem ce putem face. (...) Nu-i problema noastră! Ne-am trezit şi noi cu ea!\", este reacţia lui Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. No comment!



12