Casa de Pensii, datoare vândută la RATC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Procese amânate

Casa de Pensii, datoare vândută la RATC

Social 29 Mai 2012 / 00:00 461 accesări

Situaţia Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa este în continuare disperată. Potrivit conducerii Regiei, principalul vinovat pentru starea în care a ajuns societatea este Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Constanţa, care refuză să deconteze legitimaţiile gratuite oferite, potrivit legislaţiei în vigoare, persoanelor strămutate şi celor deportate politic. „Nu s-a schimbat nimic. Am avut termen (18 mai - n.r.) în cadrul procesului pe care l-am intentat CJP pentru plata sumelor datorate din 2011, însă nu s-a prezentat nimeni din partea Casei de Pensii, motiv pentru care procesul a fost amânat”, a declarat directorul RATC, Dumitru Coiciu. În prezent, RATC are de încasat de la CJP peste 8.200.000 de lei, pentru legitimaţiile emise în 2011, pentru o parte din legitimaţiile emise în 2010, precum şi pentru cele emise de la începutul lui 2012 şi până în prezent. „Din cinci procese intentate, până acum am câştigat două: pentru datoriile pe 2009, unde sentinţa a fost executată deja, şi ne-am recuperat banii şi pentru plata unor penalităţi la sumele datorate din 2009, în valoare de 200.000 de lei. Mai avem deschise procese pentru datoriile care au rămas din 2010 (1.600.000 lei) şi pentru cele din 2011 (5.000.000 lei). La sfârşitul lunii martie am deschis un nou proces CJP, pentru sumele datorate de la începutul lui 2012”, a spus Coiciu. Neplata datoriilor CJP a adus Regia la un pas de colaps, iar pentru a putea asigura în continuare transportul în comun, conducerea RATC a fost nevoită să deschidă linii de credite la două bănci.

CONVENŢIE NESEMNATĂ Referitor la situaţia din cadrul RATC, directorul CJP, Cristina Samoilă, a declarat că nu s-ar fi ajuns aici dacă reprezentanţii Regiei ar fi semnat convenţia cadru cu Casa de Pensii. „Directorul CJP a intrat într-o gaură neagră din care nu mai iese. În legea pe baza căreia sunt acordate aceste drepturi persoanelor strămutate şi celor persecutate politic nu se spune nimic despre nicio convenţie. Nu convenţia este baza, ci legea. Tocmai din acest motiv voi câştiga şi procesele care sunt acum pe rol”, a spus Dumitru Coiciu. Reamintim că, începând cu octombrie 2009, RATC nu a mai primit niciun ban de la CJP pentru abonamentele eliberate. Conducerea societăţii constănţene a acţionat în judecată CJP, cerând atât plata datoriilor restante, cât şi respectarea convenţiei referitoare la plata deconturilor pentru respectivele legitimaţii încheiate între cele două instituţii. În ianuarie 2010, Tribunalul Constanţa a dat câştig de cauză RATC şi a obligat CJP la plata datoriilor şi respectarea convenţiei. Din păcate, situaţia s-a complicat după ce, pe 31 decembrie 2010, convenţia încheiată între cele două instituţii a expirat, până în prezent nefiind încheiat un nou document.

Taguri articol


12