Cererile participanţilor la fondurile private de pensii obligatorii privind transferul activului personal către alt administrator vor fi procesate trimestrial, începînd cu luna august a anului 2008. Potrivit normelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), participanţii au posibilitatea de a depune cererile de pe tot parcursul anului, însă acestea vor fi procesate în lunile februarie, mai, august şi noiembrie ale fiecărui an, de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS). În aceste condiţii, CNPAS va comunica, în data de 10 a fiecărei luni de procesare, rezultatul procedurii de validare. „Administratorul fondului de pensii administrat privat la care s-a solicitat transferul este obligat să comunice participantului care a solicitat transferul rezultatul procedurii de validare, în termen de cinci zile calendaristice de la data primirii comunicării CNPAS. Administratorul fondului de la care se solicită transferul virează banii doar pentru participanţii validaţi”, se precizează în comunicatul CSSPP. Totodată, comisioanele bancare aferente transferului de disponibilităţi ale participantului vor fi suportate de către administratorul fondului de pensii administrat privat de la care s-a solicitat transferul. “În cazul în care transferul la un alt administrator se realizează mai devreme de 2 ani de la aderarea la fondul de pensii precedent, participantul va plăti o penalitate de transfer. Penalitatea de transfer este prevăzută în prospectul schemei fondului de pensii de la care se solicită transferul şi nu poate fi mai mare de 5% din activul personal net al participantului”, se mai menţionează în comunicat.