„Casa din Văleni\",de Grigorescu, vândută cu 110.000 lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Casa din Văleni\",de Grigorescu, vândută cu 110.000 lei

Cultură 22 Noiembrie 2010 / 00:00 453 accesări

Pictura „Casa din Văleni\" de Nicolae Grigorescu a fost vândută pentru 110.000 de lei, la o licitaţie organizată duminică, în Bucureşti, de casa Goldart. Lucrarea este un ulei pe pânză, semnat dreapta jos cu roşu, cu dimensiunile de 19,5 x 34,3 centimetri. Pe verso, tabloul „Casa din Văleni\" este autentificat de J. Al. Steriadi (T.A.P.).

Pe de altă parte, vedeta licitaţiei de duminică, lucrarea „Natură statică cu bujori sălbatici\" de Theodor Pallady, nu şi-a găsit cumpărător. Lucrarea, un ulei pe carton, a fost estimată la 140.000 - 150.000 de lei.

În cadrul licitaţiei au mai fost vândute tablourile „Cârciumă de mahala\" de Adam Bălţatu, pentru suma de 30.000 de lei şi „Peisaj de iarnă\" de Alexandru Istrati, pentru 10.000 de lei. Valoarea totală a lucrărilor vândute duminică, la licitaţia Goldart, a fost de circa 350.000 de lei.

Taguri articol


12