Simbolul orașului Constanța, aflat pe toate cărțile poștale, pe toate site-urile de călătorie și în toate broșurile agențiilor de turism, este, fără îndoială, Cazinoul. Chiar și lăsat în paragină de peste un deceniu, atrage vizitatorii, care îl admiră doar pe exterior, pentru că a devenit periculos să te aventurezi înăuntru. Puțină lume știe însă că una dintre cele mai spectaculoase clădiri, care se ridică din punct de vedere arhitectural la nivelul Cazinoului, se află la mică distanță de faleza din Portul Tomis. Tot pe strada Nicolae Titulescu, aproape de Hotel Intim, a cărui situație am prezentat-o în urmă cu câteva zile. Din păcate, CASA EMBIRICOS, așa cum este cunoscută, se află într-o stare și mai jalnică, fiind catalogată drept un pericol public pentru toți cei care se apropie prea mult de clădire. Și totuși, aici locuiesc câteva familii care-și riscă viața în orice clipă și trăiesc în mijlocul gunoaielor.

Anul trecut, CASA EMBIRICOS a fost preluată de Primăria Municipiului Constanța și s-a anunțat că va fi refăcută cu fonduri europene. Ba chiar s-a emis un certificat de urbanism pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea imobilului. Potrivit acestuia, lucrările urmau să fie încheiate până pe 25 februarie 2018. Nici nu au început și nici nu pare să se schimbe ceva în viitorul apropiat. În același timp, sora ei din Brăila a fost restaurată de autoritățile locale și transformată într-un muzeu. Cea din Constanța poate fi folosită doar pe post de platou de filmare. Pentru un film de groază.

PALATUL NAVIGAȚIEI LA MALUL MĂRII

Cu patru etaje și mansardă, Casa Embiricos este cea mai înaltă clădire din peninsula constănțeană. Începută în 1922, construcția s-a transformat într-o adevărată bijuterie arhitectonică, stârnind admirația celor care veneau la malul mării în acele vremuri, chiar dacă nu a avut o destinație mondenă. Mai exact, a găzduit încă de la început birourile celebrei firme de navigație a fraților greci Leonidas și Mihail Embiricos, cei care în 1914 au lansat prima linie transatlantică dintre Constanța și New York. Armatorii eleni își începuseră afacerile pe pământ românesc, la Brăila, unde ridicaseră de asemenea o clădire spectaculoasă, în stilul Art Noveau. Toate le-au mers perfect timp de un deceniu, dar criza din anii '30 a stopat călătoriile spre America, iar afacerile le-au intrat într-un con de umbră. Înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, frații Embiricos au decis să vândă clădirea către o bancă din Iași și au părăsit România. Venirea la putere a comuniștilor a adus și naționalizarea. Pentru o scurtă vreme, a găzduit Comandamentul Marinei Militare, dar noua putere a transformat superba clădire într-un bloc de locuințe sociale. A fost începutul sfârșitului, dar dezastrul adevărat a venit abia după Revoluție.

HOCUS-POCUS CU BULINA ROȘIE

Nerevendicată, Casa Embiricos și-a păstrat destinația, iar în 1996 a intrat sub oblăduirea Regiei Autonome pentru Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța. Care nu a făcut nimic pentru a întreține și restaura ceea ce ar trebui să fie un monument istoric al orașului. Așa a început vandalizarea, iar clădirea a ajuns o ruină. Mai mult, la ultimul recensământ, din 2008, i s-a acordat bulina roșie, cu grad mare de prăbușire în caz de cutremur, iar contractele de închiriere ale locatarilor au fost încheiate brusc. Bulina a dispărut între timp. Am decis să fac o mică vizită, inclusiv în interior, iar peisajul pur și simplu m-a îngrozit. Primele emoții apar din momentul în care te apropii de imobil. La doar un metru distanță se află o grămăjoară de moloz proaspăt, iar vecinii mă lămuresc rapid. "A căzut o bucată de fațadă în urmă cu două zile, când a fost furtună. Se întâmplă mereu, așa că aveți grijă", spune unul dintre ei, mărturisind că nu a avut niciodată curajul să intre. În jurul clădirii încă sunt amplasate niște panouri metalice, dar rolul lor este mai degrabă decorativ. Spațiile de birou de la parter, care pe vremea comuniștilor au fost transformate în magazine, sunt inundate de gunoi și în aer plutește un miros puternic de urină. Unii spun că deseori sunt folosite de cei care se droghează în zonă.

"BINE AȚI VENIT"... ÎN IAD

Somptuoasă, intrarea din anii de glorie ai casei pare acum doar un portal către o lume a groazei. Pe pereții scorojiți tronează un mesaj care nu-și mai are rostul: "Păstrați curățenia. Nu arunca țigări pe jos, te rog". Inutil, din moment ce holul este invadat de gunoaie, iar atmosfera este dominată de același miros de urină, combinat cu găinațul numeroșilor porumbei. Și mai ironic, la singura cutie poștală de la parter încă vin plicuri. Unele dintre ele cu factura electrică emisă de cei de la Enel. Ciudat, ținând cont că nu mai există de multă vreme energie electrică, iar panoul electric devastat este cea mai clară dovadă. Scara interioară, altădată o capodoperă, reprezintă o probă de alpinism printre gunoaie. M-am oprit la etajul trei, unde drumul mi-a fost blocat de o saltea putrezită. De acolo, am privit spre parter prin "tunelul" ocupat cândva de cel mai modern lift al vremurilor. Nu a mai rămas nimic, feroneria fiind de multă vreme "achiziționată" de căutătorii de fier vechi. Să intri în apartamente înseamnă să te expui unui risc biologic. Maldăre de gunoaie aruncate de multă vreme. Pe una dintre uși scrie cu graffiti roșu un mesaj perfect pentru un film horror: "Bine ați venit". Mobilierul, ramele de la geamuri, cărămizile și tot ce mai putea fi valorificat au dispărut. Liniștea apăsătoare este spartă de fâlfâitul aripilor porumbeilor, dar și de pașii unor copiii, care ies dintr-o locuință și pleacă la joacă.

ULTIMII MOHICANI

Da, știu, pare greu de crezut, dar câteva familii încă locuiesc aici. Nu au nici măcar minimele condiții, dar nu au unde să plece și rezistă pe poziții, chiar dacă autoritățile locale le-au cerut să dispară. "Unde să mă duc, stau aici de zeci de ani. Cei evacuați au primit alte locuințe, dar cei de la Primărie spun că nu mai au și pentru mine. Așa că rămân aici, fără curent, fără apă. Știu că are bulina, dar nu mi-e frică, este o clădire solidă, bine construită. A mai venit poliția, dar nu am unde să plec", spune unul dintre locatari, care își petrece ziua în stradă, pe un scaun așezat chiar la colțul clădirii de peste drum. Singurul etaj locuit este al treilea, unde se și vede un cearceaf postat în dreptul geamului. Un etaj mai jos, o draperie joacă același rol, dar ocupanții au dat bir cu fugiții de ceva vreme. "A fost o clădire frumoasă, aveam și lift, dar nu s-a mai făcut nimic", adaugă locatarul care pare să fi ajuns la vârsta pensiei. Pentru el, singura speranță este să primească o locuință de la autorități, altfel va trăi aici până la adânci bătrâneți. Sau va rămâne pe stradă, dacă se va gândi cineva să restaureze clădirea.

PROMISIUNE FĂRĂ EFECT

Anul trecut, Casa Embiricos a fost preluată de Primăria Municipiului Constanța și s-a anunțat că va fi refăcută cu fonduri europene. Ba chiar s-a emis un certificat de urbanism pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea prețiosului imobil. Potrivit respectivului document, lucrările urmau să fie încheiate până pe 25 februarie 2018. Nici nu au început și nici nu pare să se schimbe ceva în viitorul apropiat. În același timp, sora ei din Brăila a fost restaurată de autoritățile locale și transformată într-un muzeu. Cea din Constanța poate fi folosită doar pe post de platou de filmare. Pentru un film de groază.