Reşedinţa din Los Angeles a actriţei americane Marilyn Monroe, în care artista a fost descoperită decedată pe 5 august 1962, la vârsta de 36 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 3,6 milioane de dolari. Casa, construită în stil spaniol, se află în cartierul de lux Brentwood, în partea de vest a metropolei. Construită în 1929, pe un teren de peste 2.000 de metri pătraţi, vila are patru dormitoare, trei săli de baie şi o piscină, potrivit site-ului agenţiei imobiliare Prudential California Realty. Site-ul descrie reşedinţa celebrei actriţe americane ca fiind ”vastă şi foarte specială, o veritabilă bijuterie a cartierului, oferind o vedere magnifică, o mare intimitate şi izolare, în ciuda faptului că în vecinătate se află numeroase magazine şi restaurante”.
Marilyn Monroe a achiziţionat această proprietate cu puţin timp înainte de a muri, pentru suma de 75.000 de dolari. Diva americană, celebră pentru rolurile din ”Niagara” (1953), ”Şapte ani de căsnicie / The Seven Year Itch” (1955), ”Unora le place jazz-ul / Some Like It Hot” (1959) şi ”Inadaptaţii / The Misfits” (1961) a decedat pe 5 august 1962, la vârsta de 36 de ani, în urma unei supradoze de medicamente.