Casă incendiată de două ori într-o zi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Casă incendiată de două ori într-o zi

Eveniment 12 Mai 2010 / 00:00 774 accesări

Pompierii din cadrul Detaşamentului Oraş al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ au fost anunţaţi, ieri, în jurul prânzului, că un imobil situat în zona peninsulară a Constanţei, pe strada Petru Rareş, a fost cuprins de flăcări. Reprezentanţii ISU „Dobrogea” spun că cele două echipaje au reuşit să stingă focul în doar câteva zeci de minute. În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o persoană necunoscută, iar flăcările au ars în totalitate aproape 500 de kilograme de deşeuri menajere. Trei ore mai târziu, pompierii au fost alertaţi prin 112 de câţiva locuitori din aceeaşi zonă, care reclamau faptul că acelaşi imobil a luat din nou foc. De această dată, echipele trimise să stingă incendiul l-au identificat în apropierea casei în flăcări pe Ismail Aidan, de 33 de ani, din Constanţa. Bărbatul a declarat că locuieşte abuziv în clădirea respectivă împreună cu cei zece copii ai săi şi că a incendiat imobilul pentru că vrea să primească o casă nouă. Cercetările în acest caz au fost preluate de lucrătorii Secţiei 3 de Poliţie, bărbatul urmând a fi cercetat penal pentru distrugere.

Taguri articol


12