Deputatul de Constanţa al PSD, Matei Brătianu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că primeşte tot mai multe semnale de la constănţenii din Colegiul 7, care îi solicită ajutorul pentru mutarea Casei Judeţene de Pensii din actualul sediu, situat pe str. Decebal. \"Direcţia de Muncă şi Casa Judeţeană de Pensii nu pot funcţiona în aceeaşi clădire din cauza spaţiului mult prea mic pentru numărul cetăţenilor care apelează la cele două instituţii. Cred că o soluţie bună ar fi mutarea Casei Judeţene de Pensii într-o altă clădire, iar una dintre soluţiile propuse este sediul Cercului Militar\", a spus Matei Brătianu. Parlamentarul constănţean a adăugat că, în urma discuţiilor cu cetăţenii din Colegiul 7, mai mulţi locuitori din cartierul Palas au solicitat protecţie pentru elevii de la Şcolile nr. 20 şi 31, pază care se va face cu ajutorul jandarmilor. Tot pentru cartierul Palas, Matei Brătianu a discutat cu primarul Constanţei, Radu Mazăre, despre posibilitatea acordării unui teren în vederea construirii de locuinţe pentru 30 de familii rrome care locuiesc în condiţii improprii. Brătianu a spus că primarul Radu Mazăre este de acord cu acest proiect, numai că a condiţionat acordarea acestui teren de faptul că familiile rome, prin reprezentanţii lor, trebuie să atragă fonduri structurale pentru construcţia de locuinţe. Matei Brătianu a adus în discuţie şi problema muncii la negru din Portul Constanţa şi a precizat că anumiţi funcţionari publici din Parlament, la presiunea unor ageţi economici, se opun înfiinţării unei agenţii de recrutare şi plasare a forţei de muncă în Portul Constanţa.