ARESTAŢI Magistraţii Tribunalului Constanţa au emis, ieri după-amiază, mandat de arestare preventivă pe numele fostului colonel de Jandarmerie Nicolae Aldea şi al asociatei sale, Mariana Ciuciuleacă, dar şi pe numele unei angajate, Valentina Stănculescu. Nicolae Aldea este acuzat de comiterea infracţiunilor de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, şantaj în formă continuată şi dare de bani cu dobândă. Valentina Stănculescu, angajata firmei SC Silvercredit IFN, este acuzată de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la dare de bani cu dobândă. Mariana Ciuciuleacă, administratorul firmei SC Maria Recuperări Creanţe SRL, este acuzată de constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, complicitate la dare de bani cu dobândă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal şi înşelăciune în formă continuată.
CASĂ LUATĂ PENTRU 220 DE EURO Potrivit anchetatorilor, din anul 2006, cei trei au constituit un grup infracţional al cărui lider era Aldea. Sarcina Marianei Ciuciuleacă era să recruteze persoane pe care să le convingă să împrumute bani de la Aldea. Stănculescu era cea care se ocupa de contracte şi de colectarea cametei. Creditorii încheiau contracte la notar pe sumele împrumutate şi altele cu termen de rambursare de o lună, pentru dobânzile aferente, acestea fiind atât de mari încât nu puteau fi achitate la timp. Potrivit anchetatorilor, pentru sumele pe care reuşeau să le achite, victimele nu primeau chitanţe şi figurau în continuare ca rău-platnici. Acestora li se percepeau noi dobânzi şi erau constrânşi şi la plata unor penalităţi, fiind obligaţi să facă alte împrumuturi, numai pentru camăta restantă. Ulterior, victimele erau ameninţate cu executarea silită a sumelor integrale de către Stănculescu şi Ciuciuleacă, cele două fiind ajutate de Haralambie Budea, cercetat în acelaşi dosar, în libertate. Una dintre victime le-a declarat anchetatorilor că din cauza unui împrumut de 220 de euro a rămas fără o casă evaluată la 60.000 de euro. Mai mult, ea le-a spus poliţiştilor că sora ei a fost sechestrată timp de nouă ore de către Mariana Ciuciuleacă şi de Haralambie Budea, la casa de amanet a lui Aldea, fiind obligată să amaneteze autoturismul concubinului său în schimbul dobânzii restante.
AVERI IMPRESIONANTE Marţi dimineaţă, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa au efectuat opt percheziţii la domiciliile suspecţilor, dar şi la sediile firmelor de recuperări creanţe ale lui Ciuciuleacă şi Aldea. Celelalte cinci pesoane sunt cercetate în stare de libertate. Procurorii au ridicat mai multe probe care îi incriminează pe suspecţi. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspecţii deţin 14 imobile, peste 100 terenuri atât în intravilan, cât şi în extravilan, un hotel, alte bunuri şi valori, toate proprietăţile fiind puse sub sechestru de procurori în vederea recuperării prejudiciului cauzat, estimat la două milioane de euro.