Cântăreaţa americană Miley Cyrus a avut parte de o surpriză mai puţin plăcută chiar înainte de cea de-a 21-a ei aniversare, fiindu-i spartă locuinţa pe care o deţine în Studio City, în statul California. Deşi Poliţia americană a refuzat să precizeze numele proprietarului jefuit, adresa este cea unde este situată casa lui Miley Cyrus. Poliţia a fost chemată la acea adresă vineri după-amiază. Nu existau semne de intrare forţată şi nicio persoană străină nu a fost găsită în casă, dar proprietarul le-ar fi spus anchetatorilor că îi lipsesc unele obiecte personale.
Presupusul furt a avut loc cu o zi înainte de aniversarea lui Miley Cyrus. Cântăreaţa şi-a petrecut ziua de naştere repetând pentru reprezentaţia pe care urma să o susţină aseară, la gala premiilor American Music.