Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, începe luni o vizită de trei zile în California, în cadrul căreia va participa la deschiderea casei Thomas Mann în apropiere de Los Angeles, informează DPA.
Guvernul german a cumpărat casa în 2016 pentru a o salva de la o posibilă demolare, iar de atunci această clădire albă, cu două etaje, unde faimosul autor a scris unele dintre cele mai cunoscute romane ale sale, a fost transformată în reşedinţă pentru cercetătorii germani.
Mann şi familia sa au trăit în această vilă din cartierul Pacific Palisades timp de 10 ani după emigrarea din Germania nazistă în 1942, aici fiind locul unde autorul a scris romanele „Iosif şi fraţii săi”, „Doctor Faustus” şi „Alesul”.
Pentru Steinmeier, această călătorie este prima în Statele Unite în calitate de preşedintele al Germaniei, o funcţie cu atribuţii în principal ceremoniale. Anterior, Steinmeier a deţinut funcţia de ministru de externe, înainte de a fi ales preşedinte în februarie 2017.
Germania a cumpărat casa lui Thomas Mann pe durata mandatului acestuia de ministru de externe, pe fondul preocupărilor că un investitor privat ar putea-o demola pentru a face loc unei afaceri imobiliare profitabile. Frido Mann (77 de ani), un nepot al lui Thomas Mann care a trăit în casă în perioada copilăriei, îl însoţeşte pe Steinmeier, a cărui vizită nu are programată şi o întâlnire cu preşedintele american, Donald Trump. Preşedintele german va participa marţi la inaugurarea casei Thomas Mann şi va susţine ulterior, în aceeaşi zi, o conferinţă pe tema democraţiei. Oficialul are prevăzute întâlniri cu antreprenori din Silicon Valley, cu guvernatorul Californiei, Jerry Brown, şi cu fostul secretar de stat al SUA Condoleezza Rice.