Casa Verde, pe ultima sută de metri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vulturu . Ministerul Mediului

Casa Verde, pe ultima sută de metri

Administrație 20 Decembrie 2010 / 00:00 724 accesări

La finele anului trecut, câteva administraţii locale constănţene au primit aviz favorabil de la Ministerul Mediului pentru punerea în aplicare a unui proiect derulat prin Programul Casa Verde. Investiţia face parte din Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană, ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului. Printre autorităţile locale cu proiecte câştigătoare s-a numărat şi Primăria Vulturu. În proiect sunt cuprinse patru clădiri din comună care vor beneficia de încălzire ecologică şi economică: grădiniţa, şcoala, un bloc şi sediul Primăriei, situat la parterul unui bloc. Primarul comunei constănţene, Eugen Berbec, a declarat că lucrările la montarea sistemelor ecologice în valoare de 430 de mii de lei sunt pe ultima sută de metri. „S-au amplasat panouri solare la cele două blocuri cuprinse în proiect şi se lucrează la montarea unor pompe geotermale la cele două unităţi şcolare din comună. Sperăm ca, după Crăciun, să finalizăm toate lucrările şi să punem în funcţiune instalaţiile”, a declarat primarul. Deşi contractul de finanţare a fost semnat la început anului şi termenul limită pentru demararea execuţiei era în august, Ministerul Mediului a întârziat acordarea primei tranşe de bani şi, drept urmare, punerea în aplicare a programului, termen care, ulterior, s-a prelungit până la finele anului. „Scopul proiectului este diminuarea consumului de agent termic. Potrivit datelor estimative, costul facturii la agentul termic va fi mai mic cu valori cuprinse între 30% şi 35% faţă de anul trecut. Vom diminua mult consumul la combustibilul solid”, a mai declarat Berbec, adăugând că abia după semnarea procesului verbal al lucrărilor va primi şi cea de-a doua tranşă de bani de la Ministerul Mediului.



12