„Căsătorie”... anulată, „Dineu” reprogramat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Casa de Cultură

„Căsătorie”... anulată, „Dineu” reprogramat

Cultură 15 Februarie 2012 / 00:00 558 accesări

Spectacolul Teatrului „Bulandra” din Bucureşti, „Căsătoria”, de Gogol, care trebuia să se „oficieze” pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS), pe 20 februarie, a fost anulat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. În acest context, directorul CCS, Gheorghe Ungureanu, îi invită pe toţi cei care şi-au achiziţionat bilete până la această dată, la sediul CCS, pentru a li se returna contravaloarea tichetelor - 80 de lei.

Spectacolul „Căsătoria”, care nu s-a mai jucat de aproximativ cinci ani pe scena tomitană, are în distribuţie mari actori ai scenei naţionale precum: celebrul cuplu Victor Rebengiuc - Mariana Mihuţ, Irina Petrescu, Doru Ana şi Răzvan Vasilescu. Regia „Căsătoriei” lui Gogol este semnată de Yuri Kordonsky.

De asemenea, spectacolul „Dineu cu proşti”, de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, este reprogramat pe 29 februarie, de la ora 19.00, cu două zile mai târziu decât data la care fusese anunţat, 27 februarie. Biletele vândute până în prezent, cu preţuri de 80 lei şi 100 lei, rămân valabile.

Însă, până la reîntâlnirea cu protagoniştii spumosului „Dineu” - Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică, Dorin Andone/ Tomi Cristin şi Alexandru Georgescu -, iubitorii teatrului şi filmului, deopotrivă, sunt aşteptaţi la o altă întâlnire: cu inegalabilul Florin Piersic. Carismaticul artist, care şi-a amânat deja de două ori venirea la Constanţa, va urca pe scena CCS pe 24 februarie, de la ora 19.00, pentru a susţine un recital actoricesc unic: „Hoinărind printre amintiri”.



12