Case pentru 16 familii nevoiaşe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Agigea

Case pentru 16 familii nevoiaşe

Administrație 11 Decembrie 2010 / 00:00 548 accesări

16 familii nevoiaşe din Agigea vor putea avea în maximum un an un acoperiş deasupra capului. Asta se va întâmpla cu sprijinul Primăriei, care şi-a propus ca, de anul viitor, să demareze construcţia a opt case pe str. George Enescu. „Vor fi opt case care vor avea câte două apartamente, fiecare cu o suprafaţă de 75 mp. Urmează ca, după ce vom demara construcţia caselor, să fie întocmite anchete sociale care să stabilească exact persoanele din localitate care au mai mare nevoie de un acoperiş deasupra capului şi care nu au resursele financiare pentru a şi-l putea achiziţiona. Avem 25 de familii care ar avea nevoie urgentă de case. În primul rând vor fi efectuate anchete sociale pentru aceste familii şi apoi ne vom orienta către restul locuitorilor“, a declarat primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu. Costul întregului proiect ajunge la 1,2 milioane de lei, bani care vor fi suportaţi de administraţia locală. Chiar dacă vor primi locuinţele din partea Primăriei, beneficiarii celor 16 locuinţe vor plăti chirie şi îşi vor achita energia electrică şi apa consumată. Proiectul va fi supus aprobării în prima şedinţă de Consiliu Local care va avea loc marţi. „În funcţie de banii pe care îi vom avea în bugetul local şi dacă vom reuşi să atragem alte fonduri, şi casele vor fi gata mai repede“, a mai spus Cârjaliu.



12