Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, de la Constanţa, în cadrul unei videoconferinţe cu premierul Emil Boc, că, în cadrul programului de renaştere a satului românesc cu case pentru specialişti, la momentul de faţă sunt centralizate la ANL peste 5.000 de solicitări din teritoriu. Udrea i-a transmis premierului că sunt diferenţe între ce a ajuns la minister şi ceea ce au transmis autorităţile locale, în sensul că cifrele înregistrate la Bucureşti au fost mult mai mici faţă de ce s-a raportat de la Constanţa. Ministrul Dezvoltării Regionale a spus că judeţul Constanţa se află în topul cererilor de locuinţe pentru secialişti, cu 650 de case pentru a fi construite prin acest program. Ministrul a făcut apel la prefecţi să grăbească transmiterea solicitărilor către ANL până la 31 martie. „Primul venit, primul servit, noi deja vom stabili care sunt primele amplasamente pentru care încep procedurile. În acest moment, am putea începe deja procedurile pentru aprox. 5.000, 6.000 sau 7.000 de case, chiar la 31 martie”, a spus Udrea. La rândul său, premierul Emil Boc a declarat în cadrul videconferinţei cu prefecţii că se apropie termenul limită pentru depunerea documentaţiilor privind programul „Renaşterea Satului”, atenţionând că „nu se admite niciun fel de întârziere” în transmiterea dosarelor necesare către instituţiile responsabile.