Casele de avocatură au găsit soluţii pentru evitarea crizei financiare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Casele de avocatură au găsit soluţii pentru evitarea crizei financiare

Politică 23 Iunie 2009 / 00:00 500 accesări

Criza financiară actuală afectează într-o oarecare măsură şi casele mari de avocatură din România, însă managerii au făcut tot posibilul pentru ca angajaţii să îşi păstreze locurile de muncă şi să nu fie nevoie de concedieri. O soluţie temporară găsită de angajatori a fost aceea de a-i reorienta pe avocaţii care lucrau pe arii de practică afectate de criză către ariile de practică în care volumul de muncă a crescut, cum ar fi dreptul muncii, restructurarea împrumuturilor, litigii şi arbitraj, insolvenţă şi restructurare. Potrivit managing partner Ţuca Zbîrcea & Asociaţii, Gabriel Zbîrcea, cea mai mare greşeală ar fi să tai din onorariile avocaţilor, să reduci bonusurile şi să dai oameni afară. „În ceea ce ne priveşte nu am operat disponibilizări în masă, însă am devenit mult mai atenţi şi selectivi. Am căutat să ne reaşezăm resursele umane, am întărit departamentele profitabile, am gîndit relocări interne, desigur în măsura în care acest lucru a fost posibil”, a declarat Gabriel Zbîrcea. Sînt şi alte case de avocatură care chiar au angajat avocaţi în această perioadă întrucît afacerea este înfloritoare. „În plină criză, ne aflăm într-o puternică expansiune a departamentului de litigii, pentru care nu numai că am atras un nou partener, care ni s-a alăturat la începutul anului 2009, ci am angajat şi alţi noi avocaţi, cu precădere cu experienţă profesională\", a explicat Anca Grigorescu, avocat partener al casei de avocatură Grigorescu. Singura problemă cu care se confruntă avocaţii este stagnarea evoluţiei onorariilor. Anda Todor, managing partner Salans Bucureşti, a subliniat că există o presiune din partea clienţilor în vederea onorariilor, determinată de îngustarea pieţei, în această perioadă. „Companiile sînt, la rîndul lor, presate să-şi ţină sub control cheltuielile. Pachetele salariale au fost regîndite şi adaptate la perioada prin care trecem”, a mai spus Todor. Avocaţii susţin că, deşi s-a înregistrat o diminuare a activităţii pe partea de consultanţă în primele luni ale anului, echilibrul este păstrat de creşterea activităţii departamentului de litigii. Acest fapt a impus o anumită reorganizare internă, care nu a implicat însă disponibilizări. Managerii caselor de avocatură estimează însă o redresare a activităţii departamentului de consultanţă în partea a doua a anului 2009, ceea ce va conduce la o reaşezare a echipelor şi posibil la noi angajări.

Taguri articol


12