Tabăra în care sinistraţii din Tuzla s-au adăpostit timp de mai bine de un an a început să fie eliberată. Situaţia este cauzată de faptul că cele 17 case care erau în construcţie sînt aproape gata. Potrivit primarului comunei, Avram Ghebenei, la zece dintre aceste case mai sînt mici lucrări de interior de realizat, iar la restul de şapte se lucrează la montarea uşilor şi ferestrelor. “În ultimul timp ne-a încurcat vremea urîtă, cînd nu s-a putut lucra. Acum sîntem condiţionaţi de timpul de afară pentru lucrările de exterior pe care le mai avem de făcut. La locuinţele unde nu mai avem de făcut decît lucrări de interior sperăm ca treaba să meargă repede şi să terminăm în curînd“, a declarat Ghebenei. Primarul a mai spus că pe măsură ce lucrările la locuinţe se finalizează, oamenii încep să se mute. Tot de vreme este condiţionat lucrul la sistemul de canalizare, care ar trebui realizat cît mai curînd posibil, potrivit spuselor primarului. “Ne confruntăm însă cu o serie de probleme pentru că trebuie făcute branşamentele la canalizare, de altfel şi la reţelele de apă şi energie electrică, iar cei care şi-au pierdut casele în urma inundaţiilor de anul trecut nu dispun de bani pentru asemenea investiţii“, a adăugat Ghebenei. În această privinţă, primarul a afirmat că a făcut mai multe adrese către instituţiile care ar putea veni în sprijinul sinistraţilor, dar că, pînă acum, acestea nu au avut nici un rezultat. “La Prefectură cel puţin, nu mă mai duc. Nu mai are niciun rost, pentru că, oricum, nu am primit niciun sprijin în ultimul timp“, a mai spus Ghebenei. Potrivit primarului, din bugetul local al Tuzlei s-au alocat pînă acum cel puţin cinci miliarde de lei pentru reconstrucţia caselor, bani pe care dacă nu-i recuperează, “primăria va da faliment“.