ONG Mare Nostrum a desemnat câştigătorii celor două concursuri cu tematica “Marea Neagră pentru toţi”, organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Mării Negre (31 octombrie), activităţi ce s-au adresat persoanelor talentate în arta fotografică şi preocupate de biodiversitate marină, participanţii fiind atât amatori cât şi profesionişti, fără limită de vârstă. Concursul Internaţional de Fotografie de Mediu, dedicat iubitorilor de artă fotografică a avut două categorii. La secţiunea “Elemente de biodiversitate marină şi de poluare a ţărmului şi a apei”, locul I a fost câştigat de Mihai Ana-Maria, locul II de Tudorache Voica, iar locul III de Taşu Ana-Maria. La secţiunea “Peisaje subacvatice”, premiile I şi II i-au revenit Silviei Iordache, iar locul III a fost câştigat de Constantin Costa Benedic. Premiile constau în vouchere care pot fi folosite într-un magazin online de electronice şi electrocasnice, în valoare de 150, 100 şi 50 lei. A doua provocare lansată de Mare Nostrum a fost Concursul Naţional de Articole de Blog care s-a aflat la prima ediţie. Competiţia s-a adresat tuturor celor interesaţi de protecţia mediului şi care, în postările lor, au dezbătut subiecte de mediu. Câştigătorul voucher-ului în valoare de 200 lei este Alina Gherghelaş cu articolul intitulat “De ce suntem bio?”.