Câştigătorii premiilor Daytime Emmy

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câştigătorii premiilor Daytime Emmy

Monden 25 Iunie 2012 / 00:00 355 accesări

Producţiile de televiziune „General Hospital”, „Regis and Kelly” şi „Dr. Oz” s-au numărat printre câştigătorii celei de-a 39-a ediţii a premiilor Daytime Emmy, decernate sâmbătă, la Los Angeles. „General Hospital” a primit premiul pentru Cel mai bun serial dramă, dar şi cele pentru cel mai bun actor în rol principal pentru Anthony Geary şi Cei mai buni actori în rol secundar pentru Jonathan Jackson şi Nancy Lee Grahn. Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramă i-a revenit lui Heather Tom pentru rolul din „The Young and the Restless / Tânăr şi neliniştit”. „Dr. Oz” a câştigat premiul pentru cel mai bun talk show informativ, în timp ce „Live with Regis and Kelly” a fost desemnat cel mai bun talk show de divertisment, iar protagoniştii emisiunii Regis Philbin şi Kelly Ripa cele mai bune gazde.

Alte trofee au recompensat Cea mai bună emisiune culinară „Bobby Flay\'s Barbecue Addiction”, Cel mai bun program pe teme juridice „Last Shot with Judge Gunn”, Cel mai bun concurs de televiziune „Jeopardy” şi Cel mai bun serial animat pentru copii „Penguins of Madagascar”. Veteranul producător Bill Gerdie a primit trofeul pentru întreaga carieră, distincţia fiindu-i înmânată de Barbara Walters.

Premiile Daytime Emmy sunt decernate de Academia americană de televiziune de la New York pentru a recompensa cele mai bune producţii difuzate între orele 9.00 şi 19.00. Academia de televiziune premiază anual şi cele mai bune programe din primetime cu premiile Primetime Emmy, decernate în mod obişnuit la jumătatea lunii septembrie. Premiile Emmy sunt considerate echivalentul premiilor Oscar pentru televiziune.

Taguri articol


12