Câştigul salarial net, în scădere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Câştigul salarial net, în scădere

Social 07 Septembrie 2010 / 00:00 411 accesări

Câştigul salarial mediu net a fost în iulie de 1.355 lei, în scădere cu 4,7% (67 lei) faţă de iunie şi cu 2,5% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, cele mai mari valori înregistrându-se în intermedieri financiare, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În iulie 2010, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.868 lei, cu 4,3% mai mic faţă de luna precedentă, se arată într-un comunicat al INS. În majoritatea activităţilor economice, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai scăzut decât în luna precedentă, urmare aplicării legislaţiei în vigoare pentru sectorul bugetar şi a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), de intrarea în şomaj tehnic şi de dificultăţile financiare din sectorul economic. De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna iulie a fost cauzată de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete de vacanţă). Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, între 6% şi 8%, s-au înregistrat în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. Totodată, în activităţile de servicii anexe extracţiei, fabricarea băuturilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, telecomunicaţii, tranzacţii imobiliare s-au operat reduceri între 4% şi 6%. Creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în industria metalurgică, cu 11,4%, în extracţia cărbunelui superior şi inferior, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, extracţia minereurilor metalifere, între 6% şi 8%, şi în fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, fabricarea altor mijloace de transport, între 4% şi 6%.

Taguri articol


12