Numărul de accidente grave în care sunt implicaţi pietoni cu căşti pe urechi (iPod sau MP3) s-a triplat în ultimii şase ani, potrivit unui studiu american publicat în revista Injury Prevention. Victimele sunt mai ales adolescenţi şi tineri adulţi. Majoritatea incidentelor s-au produs în zonele urbane şi numai un caz din zece în zonele rurale, arată studiul desfăşurat între ianuarie 2004 şi iunie 2011. Victimele au avut în medie 21 de ani. Două treimi (68%) sunt de sex masculin şi cam tot atâtea aveau sub 30 de ani (67%) la momentul accidentului.
În această perioadă, au existat 116 cazuri, din care 16 survenite în 2004-2005. În 2010 - 2011, cifra a urcat la 47. Din cele 116 coliziuni, 81 au fost mortale şi în trei sferturi din cazuri martorii au declarat că victima purta căşti în momentul accidentului. În circa un caz din patru (29%), s-au menţionat în mod expres claxoane sau semnale de avertizare înainte ca pietonul să fie lovit. Autorii studiului consideră că pietonul este distras de muzică, căştile îl împiedică să audă zgomotele exterioare şi astfel apar accidentele. Însă, ascultatul de muzică la căşti se pare că reduce şi resursele cerebrale care răspund la stimulii exteriori, scăzând şi atenţia vizuală atât de mult încât cei care ascultă nu mai bagă de seamă ce se întâmplă în jurul lor.
Telefoanele mobile şi aparatele hands free nu au fost luate în considerare în acest studiu. Potrivit datelor furnizate de Agenţia americană pentru Siguranţa Traficului, în fiecare an mor 4.000 - 5.000 de pietoni loviţi de vehicule, adică 10-12% din totalul victimelor de pe drumurile din SUA. Circa 50 de pietoni mor anual călcaţi de tren.