Turiştii care au ales să meargă pe litoral au ales Vama Veche sau Mamaia, ca destinaţii clasice. Mulţi dintre ei spun însă că marea este mai „ieftină” la vecinii bulgari, pentru momentînsă este mai complicat.
Şi la Mamaia, românii au fost pregătiţi să scoată bani mulţi pentru odihnă şi distracţie. Bugetul românilor pentru primul weekend pe litoral a început cu câteva sute de lei şi s-a ridicat chiar până la câteva sute de euro.
„Am dat cam două milioane pe cazare, dădeam mai bine în Bulgaria, ce-i drept. Era mult mai bine în Bulgaria. Într-o zi în Vamă dai 5 milioane, sari de 5 milioane”, a spus o turistă. Aceasta adaugând că, pentru România, pentru Vamă este enorm preţul, însă weekend-urile viitoare le va petrece tot în Vamă.
„Dar recunosc că ceva nu-i în regulă. Aş prefera Bulgaria”, a mai spus turista.
Conform Mediafax, nici alţi turişti nu au ţinut cont de banii scoşi din portofel, bucuroşi că pot petrece primul weekend din vară la mare.
„N-am socotit. În momentul acesta n-am socotit deloc. Păi, până acum ne-a costat în jur de 650 de lei. Cazarea costă 460 de lei pentru două nopţi”, a mai spus o altă persoană.