Cât câştigăm în ţară şi cât am putea câştiga în străinătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cât câştigăm în ţară şi cât am putea câştiga în străinătate

Social 19 Iunie 2010 / 00:00 841 accesări

Dacă ai senzaţia că eşti plătit prost în România, deşi meseria ar trebui să te recompenseze, nu eşti departe de adevăr. Ţările europene (dar nu numai) plătesc mult mai bine. Un medic specialist român care pleacă în străinătate câştigă lunar, în medie, 4.000 de euro. Asistenţii medicali români sunt cel mai bine remuneraţi în Olanda, Libia şi Belgia, unde câştigă lunar cel puţin 2.000 de euro, scrie money.ro. De asemenea, un inginer maritim offshore câştigă 4.500 de euro, în medie, în Danemarca. Citiţi mai jos care sunt cele mai bune oferte de muncă în străinătate şi care sunt condiţiile de eligibilitate impuse de angajatori. Astfel, medicii specialişti primesc un salariu lunar de 4.000 - 5.000 de euro, în ţări precum Franţa, Germania, Danemarca. În Danemarca, un medic radiolog câştigă peste 5.000 de euro, iar în Germania medicii chirurgi şi cei de familie primesc între 4.500 şi 5.000 de euro, un salariu similar primind medicii psihiatrii în Franţa. Tot în Franţa, un anestezis fără experienţă poate câştiga între 3.500 şi 4.000 de euro. Un asistent medical care doreşte să lucreze în Africa sau în Europa poate câştiga între 1.400 de euro şi 3.000 de euro. Pentru ingineri maritimi, salariile în strănătate, mai exact în Danemarca, sunt cuprinse între 4.500 şi 5.000 de euro. Şi atunci, ne mai mirăm că ne pleacă specialiştii din ţară? Mai trist este faptul că, în statele respective, aceste salarii sunt considerate salarii decente şi nu uriaşe, cum par românilor.



Ştiri recomandate

12