Cât costă cel mai mare diamant? Este un nou record mondial!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cât costă cel mai mare diamant? Este un nou record mondial!

Lifestyle 15 Noiembrie 2017 / 17:53 809 accesări

Cel mai mare diamant prezentat vreodată la o licitație a fost vândut marți seară la Geneva pentru o sumă uriașă, care reprezintă un nou record mondial, conform reprezentanților casei Christie's. Acest diamant de 163,41 carate, inclus în categoria "flawless" (fără defecte) și montat într-un colier de smaralde și diamante denumit "The Art of Grisogono", a fost adjudecat pentru suma de 33,8 milioane de dolari (taxe și comisioane incluse). Suma reprezintă un nou record de preț pentru un diamant de culoarea D vândut la o licitație, a afirmat Rahul Kadakia, un expert al casei Christie's specializat în bijuterii. Cumpărătorul nestematei, care a participat la licitație prin telefon, a dorit să își păstreze anonimatul.

"Până în această zi, este cel mai mare diamant D din categoria flawless care a fost scos la licitație", a transmis casa organizatoare atunci când a anunțat că bijuteria va face parte din licitația sa anuală de bijuterii pe care o organizează în mod tradițional la Geneva în luna noiembrie, intitulată "Magnificent Jewels". Experții casei Christie's au spus că se așteptau ca această capodoperă de o frumusețe incomparabilă și cu o tăietură rafinată să fie vândută cu aproximativ 25 de milioane de dolari.

Acest diamant perfect de culoare D și de tipul 11A (pur, transparent, extrem de rar) provine dintr-o nestemată brută de 404 carate, care a fost descoperită în februarie 2016 în mina Lulo din Angola, ocupând locul al 27-lea în topul mondial al celor mai mari diamante albe brute ce au fost găsite vreodată. Piatra prețioasă a fost analizată la Anvers, în Belgia, și tăiată apoi la New York, unde 10 bijutieri s-au implicat în diverse etape de transformare a nestematei uriașe într-un diamant șlefuit impecabil. Echipa de bijutieri de la compania elvețiană de lux De Grisogono a creat apoi 50 de modele diferite pentru acest diamant de 163,41 de carate, înainte de a alege un colier asimetric, în care rolul de piesă centrală a revenit noului diamant. O parte a colierului este alcătuită din 18 diamante, iar cealaltă parte completează bucla cu două rânduri de smaralde în formă de pară.

O altă bijuterie de mare valoare vândută marți seară la Geneva a fost "Le Grand Mazarin", un diamant roz deschis de 19,07 carate, care a făcut parte în trecut din coroanele mai multor regi și împărați francezi, inclusiv din colecția lui Napoleon. Nestemata a fost vândută cu prețul de 14,5 milioane de dolari. Potrivit experților de la casa Christie's, prețul estimativ era cuprins între 6 milioane și 9 milioane de dolari. Diamantul poartă numele lui Mazarin, cardinal și diplomat italian, dar și un renumit colecționar de artă, care a fost prim-ministru în timpul domniilor regilor Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea. În testamentul lui, Mazarin a lăsat moștenire acest diamant, alături de alte diamante, "Regelui Soare".

Taguri articol


12