Cât mai au la dispoziție primăriile pentru a depune proiecte la Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cât mai au la dispoziție primăriile pentru a depune proiecte la Guvern

Administrație 10 Martie 2017 / 14:44 804 accesări
Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh: „Finanțările pentru proiecte nu se dau pe alianțe, ci pe documentații“

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh: „Finanțările pentru proiecte nu se dau pe alianțe, ci pe documentații“

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Satu Mare, că autoritățile locale mai au la dispoziție o săptămână pentru a depune proiecte spre finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), notează agerpres.ro. „Au fost probleme ridicate cu privire la Programul Național de Dezvoltare Locală. În conformitate cu legea, în termen de 30 de zile de la data publicării în „Monitorul Oficial“ a Legii bugetului de stat, beneficiarii, respectiv autoritățile locale, au acest termen de 30 de zile să își depună la Ministerul Dezvoltării solicitările cu privire la finanțarea obiectivelor de investiții în infrastructura locală. Aici am avut discuții și am clarificat procedee, pași. Un exemplu: începând cu 1 ianuarie 2017 s-a modificat cota de TVA, deci absolut toate proiectele trebuie revizuite foarte ușor, rapid, cu noua cotă de TVA, astfel încât finanțările pe care le acordăm să fie pe valorile actualizate“, a spus Shhaideh, citată de agerpres.ro. Demnitarul a punctat că finanțările „nu se dau pe alianțe“, ci pe documentații tehnico-economice. „Noi mai avem o săptămână până în 17 martie, în care așteptăm toate autoritățile locale să depună solicitările către Ministerul Dezvoltării. Apoi urmează partea de analiză și de prioritizare a acestor investiții“, a afirmat Shhaideh.



12