Cat Stevens, la primul concert din SUA, în 33 de ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cat Stevens, la primul concert din SUA, în 33 de ani

Monden 13 Mai 2009 / 00:00 445 accesări

Proaspăt rezolvate problemele cu autorităţile americane de reglementare a imigraţiei, cîntăreţul britanic Cat Stevens, alias Yusuf Islam, după răsunătoarea sa convertire la Islam, a avut primul său concert în SUA din ultimii 33 de ani. Luni seară, la Los Angeles, timp de o oră, muzicianul în vîrstă de 60 de ani i-a încîntat pe cei patru sute de spectatori care au ocupat Teatrul El Rey cu hiturile sale “Peace Train”, “Wild World” sau “Where Do the Children Play?”, dar şi cu o selecţie de piese de pe cel mai nou album al său, intitulat “Roadsinger”. “Pariez că nu credeaţi că voi reuşi”, a afirmat cîntăreţul pe scenă, făcînd referire la decizia autorităţilor americane din 2004 de a-l deporta şi de a-i trece numele pe lista suspecţilor de terorism.

Cat Stevens s-a convertit la Islam în anul 1977. A abandonat stilul de viaţă extravagant de vedetă pop, şi-a schimbat numele în Yusuf Islam şi a început să se implice în tot felul de activităţi de caritate. Numai că o astfel de asociaţie de caritate s-a folosit de fondurile sale pentru a finanţa grupuri teroriste, iar numele lui Yusuf Islam a devenit sinonim cu astfel de activităţi. Muzicianul a respins acuzaţiile şi a făcut o serie de declaraţii împotriva terorismului. Deşi a efectuat mai multe vizite în SUA din 2004, pentru demararea turneului său mondial a întîmpinat greutăţi. A fost nevoit să solicite viză şi demersurile sale au fost întîrziate, ceea ce a determinat amînarea concertului prevăzut pentru 3 mai, la New York. Aşa că spectacolul din Los Angeles a rămas singura sa prestaţie din SUA de la care nu au vrut să lipească o serie de celebrităţi, printre care actorul irlandez Colin Farrell şi cîntăreţii Josh Groban, Chris Isaak şi Michelle Branch.

Ultimul concert susţinut de Cat Stevens peste Ocean datează din 1976, pe vremea cînd începea să fie dezgustat de stilul său de viaţă şi de cariera sa. După concertul din 1979 de la Londra, muzicianul s-a retras din activitate, dedicîndu-se familiei şi credinţei sale. A revenit în 2006, cu albumul “An Other Cup”, pe care l-a promovat cu o serie de concerte cu audienţă redusă la Londra, filmată şi lansată apoi pe DVD.

Taguri articol


12