Cât va câştiga un medic de la Fălticeni şi cât unul de la Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
OUG privind salariile bugetarilor:

Cât va câştiga un medic de la Fălticeni şi cât unul de la Bucureşti

Sănătate 18 Mai 2016 / 08:34 570 accesări

Ministerul Muncii a propus în discuţiile cu partenerii sociali o soluţie de corectarea a problemelor de încadrare şi plată inegală pentru persoane pe aceleaşi funcţii, cu aceeaşi vechime şi aceleaşi atribuţii în cadrul aceleiaşi unităţi, cum ar fi spital, scoală, secţie de poliţie sau primărie.

Potrivit draftului de ordonanţă, se propune corectarea structurii salariale în Sănătate, rezolvarea disfuncţionalităţilor de încadrare pentru toate familiile ocupaţionale, creşterea echităţii salariale în administraţia publică şi introducerea de bonusuri pentru Sănătate şi Educaţie, scrie Gândul. De asemenea, se propune o creştere suplimentară faţă de restul funcţiilor în cazul salariilor debutanţilor din Sănătate. Impactul bugetar al acestor măsuri ar fi de 2,29 de miliarde.

Astfel, de exemplu, doi medici identic calificaţi din spitale diferite vor avea acelaşi salariu, chiar dacă acum remuneraţiile pot fi diferite. Ministerul dă exemplul unui medic primar în unităţi clinice gradaţia 5 care ar urma să câştige 5.105 lei chiar dacă profesează la Fălticeni sau la Bucureşti. Un medic specialist în unităţi clinice gradaţia 5 ar urma să ia pe lună 4.012 lei, un asistent medical cu studii postliceale 2.441 de lei, iar o infirmieră în cadrul acestui tip de unitate - 1.718 lei.

De asemenea, potrivit proiectului de ordonanţă, între maximul în plată pe o gradaţie de vechime şi maximul în plată pe o gradaţie imediat superioară ar trebui să existe un interval de 2,5%.

Taguri articol


12