Cât vor câștiga bugetarii de la 1 august

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O nouă grilă de salarizare în sistemul public

Cât vor câștiga bugetarii de la 1 august

Administrație 11 Aprilie 2016 / 17:06 2156 accesări

Salariul brut al unui institutor cu gradul didactic I va fi de aproximativ 2.800 de lei lunar

Salariul brut al unui institutor cu gradul didactic I va fi de aproximativ 2.800 de lei lunar

Dacă cele mai mari salarii le vor avea cei din fruntea statului (președintele, miniștrii, parlamentarii), cele mai mici lefuri le vor primi funcționarii cu studii medii

Dacă cele mai mari salarii le vor avea cei din fruntea statului (președintele, miniștrii, parlamentarii), cele mai mici lefuri le vor primi funcționarii cu studii medii

După nesfârșite dezbateri pe tema aplicării legii salarizării unitare pentru bugetari, Guvernul a decis să ia măsuri concrete. Nu în sensul aplicării actului normativ inițiat încă din 2010, așa cum ar fi trebuit, ci prin elaborarea unei Ordonanțe de Urgență care ar trebui să intre în vigoare de la 1 august. Conform noii grile de salarizare în sistemul bugetar, publicată de profit.ro, cea mai mare remunerație brută din sistemul bugetar o va avea președintele țării, care va câștiga 15.000 de lei, echivalentul a 3.358 de euro. Chiar și după aceste modificări, salariul lui Klaus Iohannis va fi printre cele mai mici din rândul șefilor de state membre ale Uniunii Europene. De exemplu, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, câștigă lunar aproximativ 23.000 de euro, cu aproape 10.000 de euro mai mult decât Iohannis. În schimb, președintele Bulgariei, Rosen Plevniev, obține lunar aproape 2.500 de euro. În topul celor mai mari salarii din sistemul bugetar românesc vor fi premierul (13.706 lei), președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților (13.706 lei fiecare), senatorii și deputații (10.150 de lei fiecare), miniștrii (12.124 de lei fiecare) și consilierii prezidențiali (12.124 de lei fiecare).

CÂT VOR CÂȘTIGA PROFESORII ȘI MEDICII În afară de lefurile celor din fruntea statului, se vor modifica și cele ale celorlalți bugetari, adică ale profesorilor, personalului medical, magistraților și funcționarilor publici. De exemplu, salariul de bază pentru un profesor universitar cu gradație maximă și vechime în muncă de peste 25 ani va ajunge la 5.339 de lei. Totodată, un profesor cu gradul didactic I va primi un salariu de bază de 3.470 de lei, în timp ce institutorii cu gradul didactic I vor lua lunar aproape 2.800 de lei. De asemenea, un medic primar va putea câștiga între 3.459 și 4.307 lei. Un medic primar în medicină de urgență va fi remunerat cu 4.819 lei, iar salariul unui legist ar putea ajunge până la 8.000 de lei. Pe de altă parte, un magistrat cu vechime în muncă de peste 20 de ani și gradație maximă va putea avea o indemnizație de până la 8.665 de lei, în timp ce retribuția stagiarilor este cuprinsă între 4.459 și 5.743 de lei. Valoarea celor mai mici salarii de bază ale bugetarilor este de 1.250 de lei și se aplică celor din funcții în care se cer studii medii sau generale.

MUNCA DE NOAPTE ȘI ORELE SUPLIMENTARE Pe lângă grila de salarizare, ordonanța stabilește și nivelul sporurilor pentru munca prestată în timpul nopții sau în afara orelor de program. Practic, angajații care își desfășoară activitatea între orele 22.00 și 6.00 primesc cu 25% mai mult la salariul de bază. Totodată, orele de muncă prestată peste programul normal de lucru sau în zilele în care, din punct de vedere legal, nu se lucrează se compensează cu ore libere plătite. În cazul în care acest lucru nu este posibil, munca suplimentară se compensează cu un spor de 75% din salariul de bază corespunzător orelor suplimentare lucrate. În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în cazul muncii prestate în zilele libere din punct de vedere legal, sporul va fi de 100% din retribuția de bază. La scurt timp după publicarea primelor informații cu privire la ordonanța Guvernului, au apărut și primele reacții pe această temă. Federaţia SANITAS a anunțat că îşi exprimă dezacordul faţă de proiectul Executivului pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Citește și:

Bugetarii au intrat în al șaptelea an de țeapă guvernamentală



12