“Catacuzino” a livrat primele doze de vaccin A/H1N1

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Catacuzino” a livrat primele doze de vaccin A/H1N1

Sănătate 26 Noiembrie 2009 / 00:00 855 accesări

Primele 250.000 de doze de vaccin pandemic A/H1N1 produse de Institutul „Cantacuzino” vor fi livrate, de azi, în Capitală şi Moldova, a declarat, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), dr. Raed Arafat. El a spus că pentru transportul vaccinului în condiţii de maximă securitate şi la temperatură scăzută a fost semnat un protocol cu Ministerul de Interne şi Ministerul Transporturilor. “Primele doze vor fi încărcate în maşini frigorifice şi vor fi trasportate însoţite de jandarmi, la Direcţiile de Sănătate Publică din Moldova, respectiv cea din Capitală”, a precizat subsecretarul de stat. Comitetul de Coordonare al Ministerului Sănătăţii (MS) a hotărât, luni, categoriile de populaţie care vor fi vaccinate cu prioritate împotriva virusului gripei noi, astfel că 1.340.000 de doze de vaccin pandemic vor fi utilizate pentru imunizarea personalului medical, a studenţilor, liceenilor şi cadrelor militare. Din totalul dozelor, 140.000 vor fi utilizate pentru imunizarea a aproximativ 70% din personalul medical, un milion pentru imunizarea studenţilor şi a liceenilor, iar aproximativ 200.000 vor fi repartizate serviciilor speciale, respectiv Armata, Poliţia de Frontieră şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Din cele un milion de doze pentru colectivităţile şcolare, 500.000 vor fi folosite pentru vaccinarea studenţilor, iar celelalte 500.000 pentru imunizarea liceenilor. Prof. univ. dr. Streinu-Cercel a reamintit că singura metodă eficientă de protecţia împotriva gripei este vaccinarea.



12