Cătălin Botezatu, citat ca martor în dosarul tablourilor furate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cătălin Botezatu, citat ca martor în dosarul tablourilor furate

Eveniment 22 Ianuarie 2014 / 00:00 488 accesări

Creatorul de modă Cătălin Botezatu a fost citat, ieri, în dosarul furtului de tablouri din Olanda, el declarând că a fost chemat în calitate de martor, după ce a dat o declaraţie în faza de urmărire penală. „Am fost citat ca martor pentru că am dat o declaraţie de bunăvoie şi nesilit de nimeni, în momentul în care a început această anchetă, pentru că unul dintre cei implicaţi în acest proces a lucrat pentru mine, înainte de acest eveniment (Petre Condrat - n.r.). M-am simţit dator să nu mă dezic de el pentru că, până una-alta, există prezumţia de nevinovăţie şi, chiar dacă nu ar exista în cazul celorlalţi, în el chiar cred şi ştiu exact cum s-au derulat lucrurile”, a spus Botezatu, înainte de termenul de judecată. Botezatu, însă, nu a putut fi audiat în acest dosar, pentru că în sala de judecată nu a fost prezent Cătălin Dancu, avocatul unuia dintre inculpaţi. Ca urmare a acestei situaţii, instanţa a stabilit un nou termen în data de 14 februarie, pentru a-i audia pe martorii implicaţi în proces. "Oricum, declaraţia mea ca martor, în acest proces, este mai puţin importantă, pentru că e foarte scurtă, la obiect", a mai spus Cătălin Botezatu, după finalizarea termenului de judecată. El a mai precizat că nu i s-a propus niciodată să cumpere tablourile din Olanda.

AU RECUNOSCUT Judecarea dosarului furtului de tablouri a început în 13 august 2013, la Judecătoria Sectorului 3. La primul termen de judecată, avocaţii celor acuzaţi de furtul operelor de artă au contestat expertiza realizată de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care au concluzionat că cenuşa ridicată la percheziţiile din 1 martie 2013, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză. Radu Dogaru şi Eugen Darie au recunoscut toate faptele de care sunt acuzaţi în dosarul furtului de tablouri, instanţa Judecătoriei Sectorului 3 admiţând, în 24 octombrie 2013, cererea lor de a fi judecaţi în procedură simplificată, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Cei doi au fost condamnaţi, în 26 noiembrie 2013, la câte şase ani şi opt luni de închisoare cu executare.



12